Începe competiția pentru trofeul Transylvania Open 2023
Încă o româncă pe tabloul principal de simplu: Ilona Georgiana Ghioroaie și-a câștigat locul în calificări. Mara Gae, câștigătoarea US Open 2023 la dublu junioare, pe tabloul de dublu cu Wild Card
Lupta pentru trofeul Transylvania Open WTA 250, cel mai bun turneu din lume la categoria WTA250 în 2022, începe luni, 16 octombrie 2023. 12 jucătoare din România se află în competiție la simplu, la dublu, sau la ambele categorii. Sunt 7 nume de sportive românce pe tabloul principal de simplu și 7 pe tabloul de dublu: Sorana Cîrstea, Patricia Țig, Ana Bogdan, Jaqueline Cristian, Gabriela Ruse (WC), Miriam Bulgaru (WC) și Ilona Georgiana Ghioroaie – simplu, respectiv Gabriela Ruse, Monica Niculescu, Irina, Bara, Jaqueline Cristian, Mara Gae, Briana Szabo și Ilinca Amariei – dublu. Favorita numărul 1 a turneului este Sorana Cîrstea (locul 26 WTA).
NEW ENTRY – CALIFICĂRI
Ilona Georgiana Ghioroaie s-a calificat pe tabloul principal și este acum cea de-a șaptea româncă de pe tabloul de simplu. Ea a fost singura jucătoare din România care a ajuns în turul doi al calificărilor după ce adversara pe care urma să o întâlnească în primul tur a urcat pe tabloul principal ca urmare a retragerii Anastasiei Pavlyuchenkova. Ilona a avut un meci greu cu Valeriya Strakhova din Cehia, dar a reușit să obțină o victorie categorică, cu scorul de 6-1, 6-2.
Ilona Georgiana Ghioroaie: ”Sunt foarte emoționată, mai ales că este primul turneu de această anvergură pentru mine și mă bucur! M-am așteptat la un meci greu. Știam de la început că așa va fi, însă am încercat să dau tot ce am mai bun în această zi și mă bucur că am reușit să fac acest lucru. Legat de următorul meci, nu știu stilul de joc al adversarei, o să mă documentez și o să încerc să fac jocul meu și să mă bucur de tenis.”
Ilona Georgiana Ghioroaie a avut și un mesaj pentru public, după ce a jucat în fața a 2.000 de fani ai tenisului: ”Vă mulțumesc mult pentru astăzi, m-ați susținut, ați fost lângă mine. Vă sunt recunoscătoare și vă aștept și zilele următoare!”
Celelalte trei jucătoare calificate pe tabloul de simplu în calificări sunt: Martha Matoula din Grecia,
Ekaterina Makarova și Anastasiya Soboleva din Ucraina.
Rezultate Calificări, turul II:
I. Ghioroaie (ROU) d. [6] V. Strakhova (UKR) 61 62
[7] M. Matoula (GRE) d. [2] I. Oz (TUR) 76(7) 46 75
[3] E. Makarova d. S. Bandecchi (SUI) 75 75
[8] A. Soboleva (UKR) d. [WC] V. Heisen (GER) 62 21 RET
NEW ENTRY – WILD CARDS
Mara Gae a revenit în competiție cu un Wild Card primit din partea Transylvania Open pe tabloul de dublu. Ea face echipă cu Viktoriya Tomova (Bulgaria) și va juca luni luni, 16 octombrie, împotriva unei alte echipe proaspăt intrate în turneu, tot cu Wild Card: Briana Szabo și Ilinca Amariei. Mara Gae, în vârstă de 17 ani, a câștigat anul acesta trofeul US Open la junioare dublu și a jucat în primul tur al calificărilor Transylvania Open. La Cluj, ea și-a făcut debutul în circuitul profesionist de tenis. În primul tur al calificărilor a jucat și tânăra clujeancă Briana Szabo.
MECIURILE ZILEI – TRANSYLVANIA OPEN, ZIUA 1
Primele meciuri din cadrul turneului de tenis Transylvania Open încep luni, 16 octombrie, la ora 12:00. Fanii tenisului vor putea să le vadă mâine, pe Terenul Central, pe Miriam Bulgaru și Patricia Țig, în ultimele două meciuri ale zilei de pe tabloul de simplu. Miriam Bulgaru va juca cu Ipek Oz din Turcia, iar Patricia Țig cu Martha Matoula din Grecia.
Pe Terenul 2 vor avea loc trei mecuri ale româncelor: Monica Niculescu și Anna-Lena Friedsam joacă cu Ali Collins și Andrea Gamiz. Gabriela Ruse, care este și pe tabloul de simplu, face echipă cu Alycia Parks și va juca luni cu echipa formată din Ilinca Amariei și Briana Szabo. Partida lor va fi urmată de Mara Gae și Viktoriya Tomova vs Irina Bara și Jaqueline Cristian.
Programul meciurilor de simplu TERENUL CENTRAL (start ora 12:00):
- Noha Akugue (GER) vs [4] R. Masarova (ESP)
[Q] E. Makarova vs [7] K. Baindl (UKR)
A. Raina (IND) vs [8] J. Burrage (GBR)
NB 6:00 PM[WC] M. Bulgaru (ROU) vs [LL] I. Oz (TUR)
P. M. Tig (ROU) vs [Q] M. Matoula (GRE)
Programul meciurilor de dublu TERENUL 2 (start ora 12:00):
[WC] N. Bartunkova (CZE) vs D. Yastremska (UKR)
A. Collins (GBR) / A. Gamiz (VEN) vs [4] A. Friedsam (GER) / M. Niculescu (ROU)
[1] A. Parks (USA) / E. Ruse (ROU) vs [WC] I. Amariei (ROU) / B. Szabo (ROU)
[WC] M. Gae (ROU) / V. Tomova (BUL) vs I. Bara (ROU) / J. Cristian (ROU)
V. Grammatikopoulou (GRE) / E. Lechemia (FRA) vs L. Jeanjean (FRA) / V. Strakhova (UKR)
Marți, 17 octombrie, sunt anunțate deja trei meciuri importante care se vor juca începând cu ora 16.00: Ana Bogdan, Gabriela Ruse și Sorana Cîrstea vor juca pe Terenul Central partidele care vor arăta șansele de câștig a trei jucătoare puternice din România.
Cea de-a treia ediție a turneului de tenis Transylvania Open WTA 250 are loc în perioada 16-22 octombrie 2023 și include două zile de calificări: 14-15 octombrie. Meciurile se joacă indoor, pe hard, în sala polivalentă BT Arena din Cluj-Napoca. Sala a fost împărțită în două terenuri de joc: Terenul Central și Terenul 2. Pe lângă aceste două terenuri, au mai fost amenajate încă două pentru antrenamente. În total, 32 de jucătoare vor concura la meciurile de simplu, și 16 echipe la dublu. În joc sunt puse 280 de puncte WTA și premii în valoare de 259.303 dolari.
Bilete și acces
Abonamentele la Transylvania Open 2023 sunt sold-out, însă fanii tenisului care vor să vină la turneu mai pot încă să achiziționeze bilete de o zi care oferă acces la toate meciurile din ziua respectivă, de pe ambele terenuri de joc. Biletele la turneu sunt disponibile exclusiv pe entertix.ro și sunt nerambursabile. Entertix este partenerul de ticketing exclusiv al turneului Transylvania Open.
Turneul de tenis Transylvania Open 2023 este gata de start
Sorana Cîrstea devine favorita numărul 1 a turneului. Mara Gae, câștigătoarea US Open 2023 la junioare dublu, își face debutul în circuitul WTA!
Noua ediție a Transylvania Open WTA 250, cel mai bun turneu din lume la categoria WTA250 în 2022, este gata de start și aduce la Cluj-Napoca nume mari ale tenisului mondial.
Sorana Cîrstea (locul 25 WTA), cea mai bine clasată jucătoare din România la nivel mondial, a devenit favorita numărul 1 a turneului, după ce Caroline Garcia și Donna Vekić au anunțat că se retrag, din motive medicale. Competiția are loc în perioada 16-22 octombrie 2023, în sala polivalentă BT Arena din Cluj-Napoca și începe cu meciurile de calificări care se joacă în weekendul 14-15 octombrie. Accesul publicului în etapa de calificări este gratuit și se face în baza rezervării prealabile a locului. Momentan, mai sunt disponibile 200 de locuri, iar biletele cu valoare zero vor putea fi achiziționate de la casieria BT Arena.
Patrick Ciorcilă, Directorul Transylvania Open WTA 250: “Ediția de anul acesta a Transylvania Open este una specială. Am dus o adevărată luptă pentru a păstra turneul la Cluj pentru că, inițial, oficialii WTA au anunțat întoarcerea în calendarul competițional a turneelor din China. Iar asta ar fi încheiat povestea competiției care s-a bucurat de un mare succes, atât din partea publicului, cât și a jucătoarelor, care ne-au desemnat anul trecut ca cel mai bun turneu WTA 250 din lume. Toate aceste aprecieri ne-au motivat și am reușit în final să găsim o soluție pentru a continua.
Suntem încântați să avem confirmate nume mari ale tenisului mondial și multe jucătoare românce. Abia așteptăm să le vedem în acțiune și sperăm că fanii tenisului vor veni în număr mare pentru a ne bucura împreună de tenis de cea mai înaltă calitate. Ne așteaptă o competiție puternică și un turneu magic.”
Meciurile din cadrul Transylvania Open se vor juca indoor, pe hard, în BT Arena din Cluj-Napoca. Sala a fost împărțită în două terenuri de joc: Terenul Central și Terenul 2. Pe lângă aceste două terenuri, au mai fost amenajate încă două pentru antrenamente.
Calificările Transylvania Open: Mara Gae își face debutul în circuitul WTA la Cluj!
16 jucătoare se vor lupta în weekendul 14-15 octombrie, în calificările Transylvania Open, pentru a câștiga unul dintre cele patru locuri libere de pe tabloul principal de simplu. Printre acestea se numără și patru jucătoare din România: Ilona Georgiana Ghioroaie, Maria Sara Popa și două tinere care au primit Wild Card din partea Transylvania Open: Briana Szabo și Mara Gae, câștigătoarea US Open 2023 la junioare dublu. La doar 17 ani, Mara a triumfat la Flushing Meadows, iar la Cluj își va face debutul în circuitul profesionist de tenis.
Meciurile de calificări vor începe la ora 11:00. Cinci meciuri se vor juca pe terenul 2 și 3 meciuri pe Terenul Central:
Programul meciurilor de calificări TERENUL CENTRAL:
- Raina, Ankita (IND) vs. Ghioroaie, Ilona-Georgiana (ROU) – ora 11:00
- WC Gae, Mara (ROU) vs. Matoula, Martha (GRE)
- Makarova, Ekaterina vs. WC Szabo, Briana (ROU)
- Ceremonia extragerii la sorți
Programul meciurilor de calificări TERENUL 2:
- Bandecchi, Susan (SUI) vs. Grammatikopoulou, Valentini (GRE) – ora 11:00
- Oz, Ipek (TUR) vs. Gleason, Quinn (USA)
- WC Amariei, Ilinca (ROU) vs. Strakhova, Valeriya (UKR)
- Popa, Maria Sara (ROU) vs. Soboleva, Anastasiya (UKR)
- Jakupovic, Dalila (SLO) vs. WC Heisen, Vivian (GER) (nu înainte de ora 17:00)
Sorana Cîrstea, favorita numărul 1 pe tabloul principal de simplu
Competiția la simplu din acest an se anunță a fi una puternică. Jucătoarea româncă Sorana Cîrstea este favorita numărul 1 a turneului. Sorana este cea mai bine clasată jucătoare din România în topul mondial. Ea se află momentan pe locul 25, la patru poziții distanță de cel mai înalt clasament al carierei atins în 2013. Printre cele mai mari realizări ale Soranei se numără ajungerea în sferturile de finală la French Open în 2009, sferturile de finală la US Open 2023 și finala la Rogers Cup 2013.
Pe tabloul principal de simplu se află încă patru jucătoare din România: Patricia Țig (locul 65 WTA – clasament protejat), Ana Bogdan (locul 71 WTA), Jaqueline Cristian (locul 107 WTA) și alte două jucătoare care au primit Wild Card din partea Transylvania Open Gabriela Ruse (locul 185 WTA) și Miriam Bulgaru (183 WTA). La Cluj va juca și Anastasia Pavlyuchenkova (82 WTA), finalistă de Grand Slam – 2021, Roland-Garros.
În total, 32 de jucătoare vor concura la meciurile de simplu, în cadrul Transylvania Open 2023. Componența meciurilor va fi decisă sâmbătă după-amiază, 14 octombrie, după ultimul meci de pe Terenul Central, când va avea loc ceremonia tragerii la sorți, la care publicul este invitat să asiste.
TABLOUL PRINCIPAL DE SIMPLU (revizuit în 13 oct. 2023):
- SORANA CIRSTEA ROU – locul 25 WTA
- ALYCIA PARKS USA – locul 45 WTA
- REBEKA MASAROVA ESP – locul 64 WTA
- PATRICIA MARIA TIG ROU – locul 65 SR WTA
- GREET MINNEN BEL – locul 68 WTA
- YANINA WICKMAYER BEL – locul 70 WTA
- ANA BOGDAN ROU – locul 71 WTA
- TAMARA KORPATSCH GER – locul 78 WTA
- ANASTASIA PAVLYUCHENKOVA – locul 82 WTA
- VIKTORIYA TOMOVA BUL – locul 85 WTA
- KATERYNA BAINDL UKR – locul 86 WTA
- JODIE BURRAGE GBR – locul 91 WTA
- DAYANA YASTREMSKA UKR – locul 102 WTA
- ANNA BONDAR HUN – locul 105 WTA
- JAQUELINE CRISTIAN ROU – locul 107 WTA
- ANNA-LENA FRIEDSAM GER – locul 114 WTA
- EVA LYS GER – locul 121 WTA
- CELINE NAEF SUI – locul 125 WTA
- KAIA KANEPI EST – locul 134 WTA
- JIL TEICHMANN SUI – locul 141 WTA
- JESSIKA PONCHET FRA – locul 149 WTA
- LEOLIA JEANJEAN FRA – locul 151 WTA
- DARIA SNIGUR UKR – locul 152 WTA
- NOMA NOHA AKUGUE GER – locul 158 WTA
- EMILIANA ARANGO COL – locul 180 WTA
WILD CARDS:
- MIRIAM BULGARU ROU – locul 183 WTA
- ELENA-GABRIELA RUSE ROU – locul 185 WTA
- NIKOLA BARTUNKOVA CZE – locul 298 WTA
Gabriela Ruse și Alycia Parks, favoritele principale pe tabloul de dublu
16 echipe se vor lupta la dublu pentru trofeul Transylvania Open, în perioada 16-22 octombrie 2023. Românca Gabriela Ruse (locul 40 mondial la dublu) care anul acesta a avut o performanță formidabilă la dublu, la Australian Open, unde a jucat în semifinale, va face echipă cu americanca Alycia Parks (locul 34 mondial la dublu). Ele sunt favoritele turneului la această categorie. Pe tabloul de dublu va juca și Monica Niculescu (locul 43 mondial la dublu), fostă finalistă de Wimbledon la dublu, alături de Anna-Lena Friedsam din Germania (locul 106 mondial la dublu). Irina Bara (locul 138 mondial la dublu), cea care a câștigat trofeul Transylvania Open la dublu în 2021, alături de Ekaterine Gorgodze, va face echipă cu Jaqueline Cristian (locul 240 mondial la dublu). Ambele au primit Wild Card pe tabloul de dublu. Majoritatea meciurilor la această categorie se vor juca pe Terenul 2.
TABLOUL DE DUBLU:
- Alycia Parks / Gabriela Ruse
- Anna Bondar /Kimberly Zimmermann
- Greet Minnen / Yanina Wickmayer
- Anna Lena Friedsam / Monica Niculescu
- Dalila Jakupovic / Irina Khromacheva
- Alicia Barnett / Olivia Nicholls
- Valentini Grammatikopoulou / Elixane Lechemia
- Ali Collins / Andrea Gamiz
- Maia Lumsden / Jessika Ponchet
- Vivian Heisen / Ankita Raina
- Jodie Burrage / Jil Teichmann
WC: Jaqueline Cristian / Irina Bara (castigatoarea din 2021 a turneului de dublu de la TO, alaturi de Gorgodze)
Porsche România este și în acest an alături de Transylvania Open ca partener de mobilitate cu o flotă de mașini exclusiv electrice. Modelul Taycan este mașina oficială a turneului subliniind astfel importanța unei mobilități prietenoase cu mediul înconjurător și arătând că inovația și sportul pot merge mână în mână către un viitor mai bun.
Wild Cards – Transylvania Open
Șapte jucătoare din România vor juca la Transylvania Open în baza unui wild card. Astfel, Gabriela Ruse (locul 185 WTA) și Miriam Bulgaru (183 WTA) au intrat direct pe tabloul principal de simplu. Alte trei wild carduri au fost acordate tinerelor jucătoare Mara Gae, Briana Szabo și Ilinca Amariei care vor lupta în calificări pentru un loc pe tabloul principal. Irina Bara și Jaqueline Cristian au primit wild card pe tabloul de dublu, unde vor face echipă. Alte două wild carduri au fost acordate jucătoarei Nikola Bartunkova (298 WTA) din Cehia care a intrat astfel direct pe tabloul principal, și jucătoarei Vivian Heisen din Germania care va juca în calificări.
Bilete și acces
Abonamentele la Transylvania Open 2023 sunt sold-out, însă fanii tenisului care vor să vină la turneu mai pot încă să achiziționeze bilete de o zi care oferă acces la toate meciurile din ziua respectivă, de pe ambele terenuri de joc. Pentru zilele de calificări, 14-15 octombrie, publicul are acces gratuit, în baza rezervării realizate în prealabil pe site-ul partenerului de ticketing, entertix.ro. Fanii tenisului care vor să asiste la calificări, dar încă nu și-au făcut rezervare, mai au la dispoziție 200 de bilete cu valoare zero care pot fi achiziționate sâmbătă și duminică, de la casieria BT Arena (acces de la str. Splaiul Independenției).
Biletele la turneu sunt disponibile exclusiv pe entertix.ro și sunt nerambursabile. Entertix este partenerul de ticketing exclusiv al turneului Transylvania Open.
Partenerii turneului au pregătit mai multe activități și zone dedicate publicului pe inelul 1 al BT Arena. Fanii tenisului se vor putea relaxa între meciuri în aceste spații, și vor putea să plece de la turneu și cu o amintire de la shop-ul Transylvania Open. Pe lângă toate acestea, sunt amenajate zone de food & drinks.
Despre Transylvania Open WTA 250
În cadrul Transylvania Open WTA 250, 16 jucătoare vor juca în calificări, 32 de jucătoare vor concura la simplu și 16 echipe la dublu. În joc vor fi puse 280 de puncte WTA și premii în valoare de 259.303 dolari.
Transylvania Open este cel mai important turneu de tenis feminin din România și face parte din categoria WTA 250. Evenimentul reunește jucătoare de top din întreaga lume pentru o săptămână de competiție intensă în BT Arena din Cluj-Napoca. Cu o creștere constantă în popularitate, Transylvania Open WTA 250 continuă să promoveze tenisul feminin în România și în lume.
Duelul româncelor: Andreea Mitu câștigă în tie-break contra Cristinei Dinu
Andreea Mitu a învins-o pe Cristina Dinu cu 4-6, 6-1, 7-6 (7/4), marţi, într-un duel românesc desfăşurat în prima rundă a turneului de tenis ITF de la Sevilla (Spania), dotat cu premii totale de 25.000 de dolari.
Mitu (32 ani, 286 WTA), cap de serie numărul şase, a avut nevoie de mai bine de trei ore și 12 minute pentru a obţine victoria.
Mitu are acum 3-1 în meciurile directe cu Dinu (30 ani, 295 WTA), precedentul duel consemnându-se în urmă cu 11 ani.
Andreea Mitu va juca în optimi cu franţuzoaica Lois Boisson (20 ani, 392 WTA).
Cristina Dinu mai are meci și la dublu, unde Andreea Mitu nu este înscrisă, pereche fiind Sapfo Sakellaridi, din Grecia, fiind favoritele unu ale întrecerii.
Oana Gavrilă, finalistă la ITF Monastir
Oana Gavrilă a pierdut finala turneului ITF 15k de la Monastir, Tunisia, după ce a pierdut în finala turneului desfășurat pe o suprafață hard.
Oana a pierdut finala contra polonezei Gina Feistel, 20 de ani, cu scorul de 6-1 6-4, după o oră și 31 de minute.
”A fost o săptămâna buna pentru mine cu concentrare pe proba de simplu. N-am pierdut niciun set pana in finală, dar din păcate, in finală n-am jucat cel mai bun tenis, iar adversara nu mi-a dat prea multe șanse. Urmează încă o săptămâna aici, in Tunisia, după aceea inapoi la antrenamente. Ultimele turnee pentru mine, anul acesta, cred că vor fi, probabil, in Heraklion, Grecia” a comentat evoluția sa, Oana Gavrilă.
Chiar dacă jucătoarea în vârstă de 25 de ani se află pe locul 546 WTA la simplu, Oana este a patra româncă clasată la dublu, locul 155 WTA, proba de dublu fiind specialitatea ei, momentan.
Elena Cadar, finalistă la simplu și din nou campioană la dublu la ITF Sharm El Sheikh
Al treilea trofeu de dublu pentru românca Elena Cadar, un adevărat tur de forță, cucerește din nou trofeul de dublu de la ITF 15k Sharm El Sheik, de data aceasta cu o nouă parteneră, Arlinda Rushiti, 24 de ani, după ce își adjudecă finala contra perechii formate din rusoaicele Aleksandra Pospelova/Daria Zelinskaya, cu scorul de 2-6 6-3 11-9, în super-tie-break.
La simplu, Elena pierde finala în fața partenerei sale de dublu, din ultimele două turnee, Samir Sandra, cu scorul de 5-7 6-3 7-5, după trei ore și 11 minute de joc.
Se pare că șederea prin Egipt. îi priește Elenei, așteptăm noi turnee!
În această zi, o elvețiancă în vârstă de 14 ani a intrat în circuitul profesionist și a câștigat primul meci!!
În această zi, 4 octombrie 1994, Martina Hingis, în vârstă de 14 ani, și-a făcut debutul profesional – ca wildcard la Zurich Open.
La prima ei apariție pe un tablou principal WTA, elvețianca a învins-o pe numărul 45 mondial Patty Fendick, din SUA, cu 6-4, 6-3.
În runda următoare, Hingis a pierdut în fața lui Mary Pierce, numărul 5 mondial și vicecampioana la French Open (6-0, 6-4), dar a fost începutul unei călătorii care avea să o conducă să devină numărul 1 mondial. mai puțin de trei ani mai târziu.
La turneul WTA de la Zurich din 1994, în ciuda prezenței legendarei Martina Navratilova ca și cap de serie, principala atracție a fost o altă Martina, o tânără elvețiană de 14 ani, pe nume Hingis. Navratilova, o campioană de 18 ori de Grand Slam, al cărei câine era aproximativ la fel de bătrân ca minunea elvețiană, observase că ea nu era în centrul atenției.
„Nu ai fi aici dacă Martina nu ar juca”, spunea legendara Navratilova. „Oamenii nu au venit să mă vadă jucând, mă urmăresc de 20 de ani.”
Hingis, clasată pe locul 378 în lume, și-a făcut prima apariție la nivel WTA în fața a 4.500 de spectatori și a 240 de jurnaliști care veniseră să asiste la nașterea unei stele în tenis.
Openul Australiei va dura o zi în plus, începând din 2024
Openul Australiei, primul turneu de Mare Şlem al sezonului din tenisul profesionist, se va derula pe parcursul a 15 zile începând din 2024, cu o zi în plus faţă de ediţiile de până acum, pentru a se evita meciurile de la miezul nopţii, după ce Andy Murray a încheiat la ora 4:05 dimineaţa o partidă de la ediţia 2023, a anunţat marţi conducerea turneului.
Astfel, Grand Slam-ul de la antipozi va debuta cu o zi mai devreme, într-o duminică, începând din sezonul viitor.
“Am ascultat feedback-ul jucătorilor şi al fanilor şi suntem încântaţi să anunţăm o soluţie pentru reducerea finalurilor târzii ale meciurilor”, a declarat directorul turneului, Craig Tiley.
“Ziua suplimentară va permite atingerea acestui obiectiv şi va oferi o programare mai bună pentru fani şi jucători”, a adăugat el.
Turneul de Mare Şlem disputat la Melbourne nu s-a referit în mod specific la meciul Andy Murray – Thanasi Kokkinakis, care, cu o durată de 5 ore şi 45 de minute, s-a încheiat la ora locală 4:05, la ediţia din acest an.
Britanicul, învingător în cinci seturi în faţa australianului, a spus la jumătatea partidei: “De ce jucăm la ora 3 dimineaţa?”, stârnind o dezbatere în jurul programării turneului.
“Nu este bine pentru arbitri, pentru oficiali. Nu cred că este grozav pentru fani. Nu este bine pentru jucători”, a spus fostul număr unu mondial după acest maraton nocturn din luna ianuarie.
Potrivit Australian Open, datele colectate arată că meciurile devin mai lungi.
Primul Grand Slam al sezonului viitor va avea loc între 14 şi 28 ianuarie 2024.
AGERPRES
Ons Jabeur şi Diana Şnaider vor juca finala turneului WTA de la Ningbo
Finala turneului de tenis WTA 250 de la Ningbo (China), dotat cu premii totale de 259.303 dolari, le va opune pe tunisianca Ons Jabeur şi pe rusoaica Diana Şnaider.
Jabeur (7 WTA), principala favorită, a avut nevoie de trei seturi şi aproape două ore de joc (1 h 51 min), vineri, pentru a se impune în semifinala cu argentinianca Nadia Podoroska (87 WTA), scor 6-3, 1-6, 6-2.
În cealaltă semifinală, Şnaider (19 ani), aflată pe locul 87 în lume, a trecut de cehoaica Linda Fruhvirtova (18 ani), cu 6-4, 6-1.
Pentru Şnaider, care a jucat o semifinală la Hamburg anul acesta, aceasta este prima sa finală WTA.
Tunisianca Jabeur are un singur titlu în acest an, la Charleston, dar a jucat finala la Wimbledon.
AGERPRES
Karolina Pliskova se retrage de la Transylvania Open 2023
Karolína Plíšková nu va mai putea participa la niciun turneu în acest an, inclusiv la Transylvania Open, din cauza unei accidentări la încheietura mâinii stângi.
Cehoaica, numărul 36 WTA, a anunțat retragerea de la turneul WTA de la Cluj Napoca, turneu cu premii în valoare de 259.303 dolari. Acuzând o accidentare la încheietura mâinii stângi, Karolina va fi absentă la toate evenimentele din acest an și nu este certă apariția ei la Australian Open.
Ruse și Gae primesc wildcard, pe tabloul principal și calificări, la WTA Cluj
Două jucătoare din România au primit wild card din partea Transylvania Open WTA 250 și vor juca în cadrul celei de-a treia ediții a turneului din Cluj-Napoca, organizată în perioada 14-22 octombrie 2023.
Astfel, Gabriela Ruse (locul 185 WTA) va intra direct pe tabloul principal. Cel de-al doilea wild card a fost acordat tinerei jucătoare Mara Gae, câștigătoarea US Open 2023 la junioare dublu. La doar 17 ani, ea a triumfat la Flushing Meadows în competiția dedicată junioarelor, iar acum se va lupta în calificări pentru un loc pe tabloul principal.
Patrick Ciorcilă, directorul Transylvania Open WTA 250: ”Ne bucurăm că în cadrul Transylvania Open WTA 250 avem ocazia să susținem și să promovăm jucătoare românce. Unul dintre avantajele majore ale organizării unui turneu WTA în România constă în posibilitatea de a oferi wild carduri jucătoarelor noastre. E diferit când joci în fața propriului public și simți susținerea fără rezerve a celor din tribune.
În primul rând, o avem pe Gabriela Ruse care a jucat la Transylvania Open în fiecare an. Probabil țineți minte că anul trecut a făcut un meci senzațional pe terenul central, care a durat mai mult de trei ore și în care publicul a fost alături de ea de la început până la sfârșit. A fost un meci de finală, deși se juca în optimi.
În al doilea rând, suntem încântați să aducem în fața fanilor o tânără de perspectivă, Mara Gae, care a reușit un rezultat remarcabil la US Open, la junioare, și care promite multe în viitor. Sperăm ca Transylvania Open să fie un moment de cotitură pentru ea. De altfel, ne dorim ca tinerele jucătoare românce să vină la turneu pentru experiența întâlnirii cu publicul și cu gândul că este o șansă extraordinară de a câștiga un turneu acasă.”
Turneul Transylvania Open WTA 250 are alocate patru wild carduri, două pentru tabloul principal (MD) și două pentru calificări (Q). Organizatorii pot să ofere două dintre acestea, în timp ce alte două sunt oferite de Octagon, entitatea care deține licența de turneu, și care le-a acordat jucătoarelor: Nikola Bartunkova (331 WTA) – Cehia (MD) și Francesca Jones (304 WTA)– Marea Britanie (Q).
Cea de-a treia ediție a turneului de tenis Transylvania Open WTA 250 atrage nume mari ale tenisului mondial, precum Caroline Garcia, câștigătoarea WTA Finals 2022 și fostă numărul 1 mondial, favorita numărul 1 a turneului din Cluj. Alături de ea, jucătoare precum Donna Vekić, Sorana Cîrstea, și Anhelina Kalinina promit un spectacol de tenis de neuitat. Pe tabloul principal al turneului se află încă trei jucătoare din România: Patricia Țig (locul 65 WTA), Ana Bogdan (locul 61 WTA), proaspătă câștigătoare a turneului de la Parma, și Jaqueline Cristian (103 WTA).
Transylvania Open WTA 250 va avea loc în 16-22 octombrie 2023, și va începe cu două zile de calificări (14-15 octombrie 2023). Meciurile se vor juca indoor, pe hard, în BT Arena, pe două terenuri de joc.
Fanii tenisului au la dispoziție un număr limitat de 100 de abonamente pentru acces pe întreaga perioadă a turneului, 16-22 octombrie, și bilete de o zi care oferă acces la toate meciurile din ziua respectivă, de pe ambele terenuri de joc. Pentru zilele de calificări, 14-15 octombrie, publicul are acces gratuit, dar va fi necesară emiterea unui ticket cu valoare zero și rezervarea locului pe site-ul partenerului de ticketing sau la fața locului, în timpul evenimentului, în limita locurilor disponibile. Biletele la turneu sunt disponibile exclusiv pe entertix.ro și sunt nerambursabile.
În cadrul Transylvania Open WTA 250 16 jucătoare vor juca în calificări, 32 de jucătoare vor concura la simplu și 16 echipe la dublu. În joc vor fi puse 280 de puncte WTA și premii în valoare de 259.000 dolari.





