Monden Ultimele știri

Saga de dopaj a Simonei Halep „face dificilă” justificarea includerii sale în Hall of Fame, sugerează un fost jucător ATP.

Fostul jucător american de tenis Jimmy Arias și-a exprimat opinia cu privire la posibila includere a Simonei Halep în International Tennis Hall of Fame, având în vedere suspendarea sa pentru dopaj din 2022.

Deși Simona Halep are în palmares două titluri de Grand Slam și a fost numărul 1 mondial, Arias consideră că scandalul de dopaj pune sub semnul întrebării corectitudinea performanțelor sale.

El a declarat: “Există evident un asterisc lângă numele ei. Rezultatele sunt acolo, titlurile sunt acolo. Cei 40 de milioane de dolari din premii vor fi tot acolo, ceea ce este frumos pentru ea. Dar este dificil pentru că există acea întrebare: ‘a făcut-o corect sau a avut un mic avantaj’ și câte meciuri au fost? Nu prea știm răspunsul. Așa că doar face lucrurile dificile, și mă bucur că nu sunt cineva care votează cine intră în Hall of Fame.”
Simona Halep a fost suspendată inițial pentru patru ani după ce a fost testată pozitiv pentru substanța interzisă roxadustat. Ulterior, ea a făcut apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), susținând că a fost expusă la un supliment contaminat, iar suspendarea i-a fost redusă la nouă luni. După revenirea în competiții în martie 2024, Halep a jucat doar șase meciuri și nu a reușit să revină la forma sa de vârf. În februarie 2025, după o înfrângere în prima rundă a Transylvania Open, ea și-a anunțat retragerea din tenisul profesionist.

Ultimele știri WTA

Moment istoric: Simona Halep și-a anunțat retragerea din carieră la Transylvania Open WTA 250

Emoție pură și un moment de neuitat pentru sportul românesc. Simona Halep, fost număr 1 mondial și cea mai valoroasă jucătoare de tenis a României, și-a anunțat oficial retragerea din cariera competițională în cadrul Transylvania Open WTA 250. Decizia a fost comunicată pe Terenul Central, la finalul meciului de simplu cu italianca Lucia Cocciaretto, care a trecut în turul al doilea. În fața a mii de fani care au umplut BTarena până la ultimul scaun, veniți să o susțină, să o aplaude, să trăiască cu ea fiecare minge, Simona Halep a vorbit despre tot ceea ce a însemnat cariera ei și despre decizia bine cântărită de a se retrage. Mesajul ei a fost unul emoționant și plin de recunoștință, atât pentru susținătorii săi de pretutindeni, cât și pentru familia și echipa care i-au fost alături de-a lungul unei cariere legendare.

Simona Halep: ”Nu știu dacă e cu tristețe sau cu bucurie, cred că ambele sentimente mă încearcă, dar iau această decizie cu sufletul împăcat. Întotdeauna am fost realistă cu mine, corpul meu nu mai duce atât de mult ca să ajung unde, probabil, am fost. E foarte greu să ajungi acolo, de aceea am vrut să vin aici astăzi, la Cluj, să joc în fața dumneavoastră și să îmi iau la revedere pe terenul de tenis, chiar dacă prestația mea nu a fost foarte bună, a fost cu tot sufletul și mă bucur mult că ați venit!

Din punct de vedere sportiv sunt o persoană extrem de împlinită și pot să spun că ceea ce am realizat în tenis nici măcar nu am visat când eram copil, dar am muncit pentru asta.

Este ultima dată când am jucat aici și, nu vreau să plâng, e un lucru frumos că am ajuns numărul 1 mondial, am câștigat Grand Slam-uri, tot ce mi-am dorit. Viața merge înainte, există viață și după tenis și sper să ne revedem de câte ori posibil. O să continui să joc tenis în continuare, dar ca să fiu competitivă, necesită mult mai mult și în momentul acesta, nu se mai poate.”

Ana Bogdan este prima jucătoare din România care s-a calificat în optimile de finală la Transylvania Open. Finalistă la turneul din Cluj în 2024, Ana a învins-o în două seturi pe Jordie Burrage: 6-2, 6-3.

Ana Bogdan: ”Chiar și când a condus (oponenta) la începutul setului al doilea, eram foarte stăpână pe mine, calmă, am continuat să îmi spun aceleași lucruri pozitive. E foarte important ceea ce îți spui tu în timpul meciului și e foarte important să ai un mesaj puternic. Cred că asta face diferența când scorul este strâns.

Sunt foarte bucuroasă să fiu aici, pe terenul de acasă, pot să îl numesc așa. Mi se pare că se întâmplă lucruri extrem de frumoase și este un sentiment de bucurie să joc în fața publicului de aici. Într-adevăr, există și puțină presiune, dar e o presiune pozitivă și întotdeauna îți dorești să te autodepășești.”

Meciurile zilei de marți de pe Terenul Central au adus victorii clare pentru favoritele principale. Anastasia Potapova a trecut rapid de Julia Grabher, cu un scor de 6-4, 6-0, confirmându-și statutul de cap de serie numărul 1. Olga Danilovic, favorita numărul 2, a învins-o pe Alycia Parks cu 6-3, 6-3, într-un meci controlat de la început până la sfârșit. Elisabetta Cocciaretto a obținut o victorie importantă în fața Irinei Begu, scor 6-3, 7-5, într-un meci echilibrat, dar în care italianca a reușit să se impună în momentele-cheie.

Pe Terenul 2, Viktorija Golubic și Arantxa Rus au oferit cel mai lung meci din acest sezon WTA, o adevărată luptă de anduranță care s-a întins pe 3 ore și 30 de minute. În cele din urmă, Golubic a câștigat. Un alt meci spectaculos a fost cel dintre Aliaksandra Sasnovich și Jessica Bouzas Maneiro, în care Sasnovich a revenit spectaculos după ce a pierdut primul set, câștigând cu 6-7, 7-5, 6-4. În schimb, Anna Blinkova a avut o evoluție sigură, trecând de Sara Sorribes Tormo cu un categoric 6-2, 6-2. Peyton Stearns a avansat și ea în turul următor, eliminând-o pe Varvara Gracheva din competiție. La dublu, perechea românească Irina Begu și Sorana Cîrstea a învins echipa formată din Briana Szabo și Patricia Țig, într-un meci spectaculos care a animat publicul din sală.

PROGRAMUL MECIURILOR MIERCURI, 5 FEB.:

TERENUL CENTRAL – start 11:00 AM

[5] K. Siniakova (CZE) vs [Q] F. Jones (GBR)

[4] A. Kalinina (UKR) vs S. Lamens (NED)

NB 3:30 PM [Q] M. Stakusic (CAN) vs [LL] A. Sasnovich

NB 6:00 PM [Q] E. Seidel (GER) vs [8] J. Cristian (ROU)

  1. Tomova (BUL) vs [2] O. Danilovic (SRB)

Teren 2 – start 11:00 AM

  1. Lechemia (FRA) / M. Sherif (EGY) vs M. Brooks (GBR) / I. Haverlag (NED)
  2. Corley (USA) / T. Moore (GBR) vs M. Kempen (BEL) / A. Siskova (CZE)
  3. Maleckova (CZE) / M. Skoch (CZE) vs [2] Y. Sizikova / F. Stollar (HUN)

Cea de-a cincea ediție a Transylvania Open WTA 250 are loc în 1-9 februarie, pe suprafața hard, în BTarena din Cluj-Napoca. Cel mai important turneu de tenis feminin din România aduce în fața publicului jucătoare puternice din  top 100 mondial.

Ultimele știri WTA

Simona Halep intră în joc la Transylvania Open marți, 4 februarie!

Simona Halep, cea mai îndrăgită și mare jucătoare de tenis a României, va juca primul său meci din cadrul Transylvania Open WTA 250 marți, 4 februarie. Decizia privind ziua meciului a fost luată de organizatori pentru a oferi fanilor ocazia de a o urmări live pe una dintre cele mai importante figuri ale sportului românesc. Adversara Simonei Halep va fi stabilită în urma tragerii la sorți care va avea loc pe 1 februarie, ora 14:00, alături de programul complet al meciurilor din primul tur.

Simona Halep a mai participat la Transylvania Open în 2021, în cadrul primei ediții a turneului, când a ajuns în finală. Atunci însă, din cauza restricțiilor impuse de pandemie, competiția s-a desfășurat fără spectatori. Astfel, ediția din acest an marchează prima ocazie pentru fani de a o urmări jucând acasă, la Cluj-Napoca, la cel mai mare turneu pe hard, WTA 250, din România.

Patrick Ciorcilă, directorul turneului Transylvania Open WTA 250: Simona Halep este, fără îndoială, cea mai iubită jucătoare de tenis din România, iar prezența ei pe teren la Transylvania Open este un moment așteptat cu nerăbdare de fani. Am decis să programăm primul său meci marți, 4 februarie, pentru a le oferi tuturor ocazia să se organizeze din timp și să nu rateze șansa de a o vedea jucând live, aici, la Cluj-Napoca. Este pentru prima dată când Simona va putea evolua în fața publicului de acasă la Transylvania Open, după ediția inaugurală din 2021, care s-a desfășurat fără spectatori din cauza pandemiei. Ne dorim să creăm o atmosferă deosebită, iar această ediție se anunță deja memorabilă.”

De altfel, toate cele șase jucătoarele românce de pe tabloul principal vor juca în primele zile ale turneului când se vor desfășura meciurile din optimi. Pe lângă Simona Halep, fanii vor avea șansa să urmărească live, în primele trei zile ale turneului (3-5 februarie) pe toate cele șase jucătoare românce de pe tabloul principal. Alături de Simona, pe terenurile din BTarena vor evolua: Sorana Cîrstea, Irina-Camelia Begu, Ana Bogdan, Elena-Gabriela Ruse și Jaqueline Cristian.

Fanii tenisului pot să cumpere bilete la Transylvania Open online, de pe entertix.ro. De anul acesta, organizatorii au pus la dispoziția acestora și bilete Half-Day, valabile pentru sesiunile de seară, de luni până joi, începând cu ora 17:00. Pentru sferturi, semifinale și finale sunt disponibile doar bilete Full-Day, cu prețuri ce ajung la 145 de lei pentru finalele din 9 februarie.

Cea de-a cincea ediție a celui mai mare turneului de tenis din România va avea loc în sala polivalentă BTarena din Cluj-Napoca, între 1-9 februarie 2025. Meciurile se joacă indoor, pe hard, pe cele două terenuri de tenis amenajate. În total, 32 de jucătoare concurează la meciurile de simplu, și 16 echipe la dublu, pentru 250 de puncte WTA și premii în valoare de 275,094 $.

Despre Transylvania Open WTA 250

Transylvania Open este organizat de aceeași echipă care face evenimentele: Sports Festival, cel mai mare eveniment multi-sportiv din România, Urban Playfield și Biletul de Sănătate. Turneul care are loc în Cluj-Napoca este cea mai importantă competiție de tenis feminin din România și face parte din categoria WTA 250. Evenimentul reunește jucătoare de top din întreaga lume pentru o săptămână de competiție intensă în BT Arena din Cluj-Napoca și a fost votat de către jucătoare, doi ani consecutivi (2022, 2023), drept cel mai bun turneu din lume la categoria WTA 250! Cu o creștere constantă în popularitate, Transylvania Open WTA 250 continuă să promoveze tenisul feminin în România și în lume.

transylvaniaopen.ro/

facebook.com/TransylvaniaOpen

instagram.com/transylvaniaopen/

youtube.com/c/TransylvaniaOpen

Monden Ultimele știri

Simona Halep pune la îndoială deciziile ITIA privind dopajul la sportivi

Într-o postare de azi dimineață pe contul său de Instagram, fostul numărul unu mondial, Simona Halep, critică deciziile diferite în cazuri identice de dopaj, ultimul exemplu fiind decizia de ieri contra polonezei Iga Swiatek, care a primit o suspendare de doar o lună.

”Stau si incerc sa inteleg dar imi este realmente imposibil sa inteleg asa ceva. Stau si ma intreb, de ce o asa mare diferenta de tratament si judecata? Nu gasesc si nici nu cred ca poate exista un raspuns logic. Nu poate fi decat rea vointa din partea ITIA, organizatia care a facut absolut totul sa ma distruga in ciuda evidentei.

S-a dorit foarte tare sa mi se distruga ultimii ani din cariera, s-a dorit ceva ce niciodata nu mi-as fi putut imagina ca se poate dori.
Am crezut in bine mereu, am crezut in corectitudinea acestui sport, am crezut in bunatate. A fost dureroasa, este dureroasa si poate ca va fi mereu dureroasa nedreptatea care mi-a fost facuta. Cum e posibil ca in cazuri identice intamplate cam in acelasi timp ITIA sa aiba abordari complet diferite in detrimentul meu. Cum as putea sa accept ca WTA si consiliul de jucatoare nu au vrut sa-mi redea clasamentul pe care il meritam?!
Am pierdut doi ani din cariera, am pierdut multe nopti in care nu am reusit sa adorm, ganduri, anxietate, intrebari fara raspunsuri… dar am castigat dreptatea. S-a dovedit ca a fost o contaminare si ca pasaportul biologic a fost o pura inventie.
Si am mai castigat ceva, sufletul mi-a ramas curat!! Simt dezamagire, simt mahnire, simt frustrare dar nu simt rautate nici macar acum.

Sunt recunoscatoare pentru sustinerea si iubirea neconditionata a celor care au fost alaturi de mine in fiecare zi. VA MULTUMESC! In toata rautatea, am avut parte si de iubire pentru ca cei ce mi-au oferit iubire in momentele acelea m-au cunoscut cu adevarat! Poate ca asta este cea mai mare victorie!
Cum bine stim in fiecare dimineata rasare soarele pentru toata lumea, dar e bine sa rasara gasindu-te cu sufletul impacat! Si asa sunt eu, impacata si mandra de ceea ce sunt!”

Ultimele știri WTA

Halep și Ruse joacă mâine în primul tur la WTA Trophee Clarins din Paris

Astăzi a început primul tur la WTA 125 Trophee Clarins de la Paris, un turneu premergător Grand Slam-ului de la Roland Garros, desfășurat pe zgură.

Dacă în calificări o avem pe Gabriela Ruse care a reușit să apară pe tabloul principal, după victoria în fața rusoaicei Vera Zvonareva, scor 7-6 4-6 6-2, Miriam Bulgaru a pierdut în calificări în fața franțuzoaicei Elsa Jacquemot, cu scorul de 7-5 6-3.

Astfel, pe tabloul principal, în afara Anei Bogdan, care astăzi a abandonat în primul tur datorită unor dureri la spate, mai avem ca reprezentante pe Simona Halep și Gabriela Ruse, care mâine vor juca în primul tur.

Simona Halep va juca contra americancei McCartney Kessler, locul 123 WTA, de la ora 15, iar Gabriela Ruse o va întâlni pe chinezoaica Lin Zhu, locul 57 WTA, de la ora 14.30.

 

Ultimele știri WTA

Simona Halep renunță la un turneu!

Simona Halep renunță la turneul WTA 125 de la Oeiras, într-o postare pe instagram ea a anunțat problemele pe care le are și abandonul acestui turneu.

”Schimbare de planuri! Corpul meu îmi spune că are nevoie de mai mult timp pentru a se adapta la un antrenament complet. Nu vreau să mă grăbesc când îmi revin, așa că nu voi juca în Oeiras, săptămâna viitoare” a anunțat Simona Halep. Turneul WTA 125 de la Oeiras va începe de săptămâna viitoare. Simona Halep a renunțat și la participarea în echipa României la BJK Cup, în meciul contra Ucrainei. Halep a primit un wildcard la Oeiras.

 

Ultimele știri WTA

Simona Halep și-a aflat adversara la WTA Miami

Prima adversară a Simonei Halep la revenirea sa în circuit, după reducerea suspendării de către TAS, va fi spaniola Paula Badosa, în prima rundă a turneului de tenis Miami Open (WTA 1.000), care va avea loc în perioada 19-31 martie.

În cazul în care va trece de Badosa, Halep va juca în turul secund cu belarusa Arina Sabalenka, numărul doi mondial, care nu va evolua în prima rundă.

Halep nu a mai jucat un meci oficial din 29 august 2022, când era învinsă de ucraineanca Daria Snigur cu 6-2, 0-6, 6-4, în primul tur la US Open, ulterior fiind depistată pozitiv la un control antidoping efectuat la turneul newyorkez.

O altă româncă, Sorana Cîrstea, va avea liber primul tur, Ana Bogdan va juca contra cehoaicei Katerina Siniakova, locul 42 WTA.

Jaqueline Cristian o va întâlni în primul tur pe franceza Diane Parry, locul 54 WTA. Meciurile vor începe marți, 19 martie 2024.

Ultimele știri WTA

Halep și Wozniacki sunt pe lista de intrare la US Open

O jucătoare care nu a mai fost văzută de ceva vreme pe terenul de tenis și apare pe lista înscrisă este Simona Halep. Numele româncei are însă lângă el o stea mică, care spune că este încă suspendată provizoriu, dar lucrul bun pentru fanii ei este faptul că Halep a apărut în sfârșit pe lista de înscrieri.

Dar lista de înscrieri pentru US Open 2023 nu este interesantă doar din cauza numelor de top de pe pozițiile cap de serie. Caroline Wozniacki este unul dintre numele interesante de pe lista de înscrieri, după ce daneza a anunțat revenirea la tenis și a primit un wild card pentru turneu.

Desfășurat între 28 august și 10 septembrie, US Open 2023 este ultimul turneu de Grand Slam al sezonului.Anul trecut, Iga Swiatek a câștigat primul ei titlu de Grand Slam pe teren dur la Flushing Meadows, iar poloneza va fi campioană apărătoare în 2023.

Dar călătoria ei către titlu poate fi foarte dificilă anul acesta, Aryna Sabalenka și Elena Rybakina vor dori ambele să-i stea în cale, iar jucătoarele de acasă Coco Gauff și Jessica Pegula se gândesc și ele la o posibilă victorie.

Printre posibilele favorite, Ons Jabeur va dori să-și demonstreze calitățile după ce a făcut o rundă finală în 2022, dar și jucătoare ca Caroline Garcia, Petra Kvitova, Maria Sakkari și Daria Kasatkina pot fi considerați a fi unul dintre caii întunecați, în ciuda faptului că sunt cap de serie.

Campioana de la Wimbledon din 2023, Marketa Vondrousova va fi cu siguranță unul dintre caii întunecați, la fel și prodigia Mirra Andreeva, în vârstă de 16 ani, care a intrat recent în Top 100 și și-a asigurat locul în tabloul principal la Flushing Meadows.

Ultimele știri WTA

Chris Evert își arată sprijinul pentru Simona Halep pe fondul celei de-a doua încălcări de doping

Fostul nr. 1 mondial Chris Evert și-a exprimat sprijinul pentru Simona Halep, după ce românca a fost acuzată de a doua încălcare a dopingului de către Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA).

Când i-a fost cerută părerea despre această problemă de către un fan de pe rețelele de socializare, Chris Evert și-a exprimat scepticismul față de ideea că de două ori campioană de Grand Slam ar folosi în mod intenționat droguri care îmbunătățesc performanța.

” Îmi este foarte greu să cred că Simona ar folosi în mod intenționat PED-urile” a comentat Chris Evert.

Halep a fost suspendată provizoriu din turneu din octombrie 2022, după ce a fost testată pozitiv cu Roxadustat, o substanță interzisă, la US Open. Vineri, 19 mai, ITIA a acuzat-o pe româncă de o a doua infracțiune de doping care este „separată și în plus față de acuzațiile ei de anul trecut”.

Agenția a anunțat că temeiul acuzației provine din nereguli în pașaportul biologic al sportivei, așa cum a stabilit un grup de experți independenți. Programul Pașaport biologic pentru sportiv monitorizează în mod continuu datele biologice pentru a detecta posibile încălcări ale dopajului.