Ultimele știri WTA

Nouă românce pe tabloul principal, Cris Dinu contra Irina Begu, la WTA 125 București!

Nouă jucătoare din România au accesat tabloul principal de la WTA 125 ce va începe la București.

Încă nu se știu calificatele, abia mâine, dar pe tabloul principal apar nouă jucătoare din România. Trei românce au primit wildcard, deci puține jucătoare cu puncte de tablou, iar șase jucătoare sunt cu entry.

Maria Sara Popa, cu wildcard, o va întâlni pe favorita unu a turneului, argentinianca Maria Carle, locul 83 WTA, Ilinca Amariei, tot wildcard, o va întâlni pe Francisca Jorge, locul 198, din Portugalia, două românce se vor întâlni pe același teren, Irina Begu contra Cristina Dinu, componenta clubului Sportsin Arad, președinte fiind Călin Moga.

Patricia Țig va juca contra altei românce, Irina Bara, Georgia Crăciun, venită cu wildcard, o va întâlni pe olandeza Anouk Koevermans, locul 245 WTA.

Timișoreanca Anca Todoni va juca contra slovenei Dalila Jakupovic, locul 237 WTA, iar Miriam Bulgaru o va întâlni pe elvețianca Simona Waltert, locul 209 WTA.

Din tabloul de calificări nu a trecut nicio româncă de primul tur, cam aceasta este valoarea tenisului românesc, la această oră.

Meciurile vor începe luni, de la ora 10,00.

 

Ultimele știri WTA

Irina Begu va juca finala turneului de la WTA 125 Montreux

Irina Begu s-a calificat, sâmbătă, în finala turneului WTA 125 de la Montreux (Elveţia), dotat cu premii totale de 115.000 de dolari, după ce a învins-o pe letona Darja Semenistaja, cu 6-1, 6-2.

Irina Begu (34 ani, 130 WTA) s-a impus după o oră şi 17 minute de joc.

În finală, Begu o va înfrunta pe croata Petra Marcinko (18 ani, 292 WTA).

Irina Begu şi-a asigurat un cec de 8.000 de dolari şi 81 de puncte WTA.
AGERPRES