ATP Ultimele știri

S-a tras la sorți tabloul principal la turneul ATP Challenger 100 Concord Iași Open

Sâmbătă seară a avut loc tragerea la sorți a tabloului principal la turneul ATP Challenger 100 Concord Iași Open – Powered by MET. Evenimentul a fost coordonat de supervizorul ATP Jiri Adamovsky, acesta fiind ajutat de directorul de turneu Andrei Pavel, jucătorul Matei Onofrei și Andrei Oriță, deținătorul licențelor Iași Open.

România va avea patru reprezentanți pe tabloul principal. Singurul acceptat direct pe tablou, Filip Jianu, va întâlni în primul tur un jucător venit din calificări, iar ceilalți trei, Nicholas David Ionel, Cezar Crețu și Gabi Boitan, posesori de wild-card, vor avea misiuni dificile.

Gabi Boitan îl va întâlni pe americanul Nicolas Moreno De Alboran, favorit 5, locul 146 ATP, ieșeanul Cezar Crețu va juca cu argentinianul Roman Andres Burruchaga, favorit 4 (numărul 142 mondial), în timp ce Nicholas David Ionel va da peste spaniolul Javier Barranco Cosano (254 ATP).

Principalul favorit, argentinianul Camilo Ugo Carabelli (100 ATP), va juca în primul tur cu cehul Jiri Vesely (237 ATP).

În calificări, România va avea nu mai puțin de 15 reprezentanți: Bogdan Pavel, Ștefan Paloși, Vlad Andrei Dancu, Mihai Alexandru Coman, Filip Gabriel Bara, Matei Onofrei, Eduard Silviu Schipor, Dan Alexandru Tomescu, Alejandro Mateo Berge Nourescu, Mihai Răzvan Marinescu, Sebastian Gima, Daniel Uta, Tudor Ștefan Gheorghiță, Radu Mihai Papoe și Radu David Țurcanu.

Sesiuni de zi și de seară la turneul Concord Iași Open

Duminică, 7 iulie, sunt programate meciurile decisive din calificări, iar luni, 8 iulie, la ora 10.00, încep partidele de pe tabloul principal.

În fiecare zi vor fi două sesiuni, de zi (ora 10.00 – luni, ora 12.00 – de marți până vineri) și de seară (nu înainte de ora 16.30 – de luni până vineri).

Sâmbătă 13 iulie, sunt programate semifinalele la simplu și dublu, cu începere de la ora 11.00, iar duminică, 14 iulie, vor avea loc cele două finale, cea de dublu la ora 11.00, iar cea de simplu nu înainte de 13.00.

Turneul este prevăzut cu 100 de puncte ATP și are premii totale în valoare de 120.950 de euro. Directorul turneului de la Iași este Andrei Pavel, iar deținătorul licenței ”Iași Open” este Andrei Oriță.

După turneul masculin, în perioada 21-26 iulie se va desfășura la Iași WTA-ul 250 ”UniCredit Iași Open”, directorul de concurs fiind Daniel Dobre.

 

Meciurile de pe tabloul principal de simplu – Turul I:

[1] Camilo Ugo Carabelli (ARG) vs Jiri Vesely (CZE)
Qualifier vs Valentin Royer (FRA)
Qualifier vs Abdullah Shelbayh (JOR)
Genaro Alberto Olivieri (ARG) vs [6] Hugo Dellien (BOL)
[3] Juan Manuel Cerundolo (ARG) vs Qualifier
Adolfo Daniel Vallejo (PAR) vs Qualifier
Qualifier vs Martin Landaluce (ESP)
[WC] Gabi Adrian Boitan (ROU) vs [5] Nicolas Moreno De Alboran (USA)
[8] Enzo Couacaud (FRA) vs Nerman Fatic (BIH)
Maxime Janvier (FRA) vs Dalibor Svrcina (CZE)
Dmitry Popko (KAZ) vs Murkel Dellien (BOL)
[WC] Cezar Cretu (ROU) vs [4] Roman Andres Burruchaga (ARG)
[7] Gustavo Heide (BRA) vs [Alt] Vitaliy Sachko (UKR)
Javier Barranco Cosano (ESP) vs [WC] Nicholas David Ionel (ROU)
Qualifier vs [Alt] Filip Cristian Jianu (ROU)
Juan Pablo Ficovich (ARG) vs [2] Albert Ramos-Vinolas (ESP)

 

Tablou calificări:

[1] Michael Vrbensky (CZE) vs Bogdan Pavel (ROU)
[Alt] Stefan Palosi (ROU) vs [9] Vlad Andrei Dancu (ROU)
[2] Alejo Lorenzo Lingua Lavallen (ARG) vs Mihai Alexandru Coman (ROU)
[Alt] Filip Gabriel Bara (ROU) vs [11] Vladyslav Orlov (UKR)
[3] Bogdan Bobrov vs [Alt] Matei Cristian Onofrei (ROU)
[WC] Eduard Silviu Schipor (ROU) vs [8] Dan Alexandru Tomescu (ROU)
[4] Stefan Popovic (SRB) vs [WC] Alejandro Mateo Berge Nourescu (ROU)
[Alt] Mihai Razvan Marinescu (ROU) vs [10] Sebastian Gima (ROU)
[5] Robert Strombachs (LAT) vs [Alt] Daniel Uta (ROU)
[WC] Tudor Stefan Gheorghita (ROU) vs [12] Radu Mihai Papoe (ROU)
[6] Hynek Barton (CZE) vs Ilya Snitari (MDA)
[WC] Radu David Turcanu (ROU) vs [7] Petr Nesterov (BUL)

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *