French Open interzice consumul de alcool pentru a opri fanii indisciplinați
Openul Francez i-a oprit pe fani să bea alcool în tribune, în încercarea de a pune capăt comportamentului indisciplinat, spune directorul turneului Amelie Mauresmo.
Vine după ce un spectator a aruncat gumă de mestecat belgianului David Goffin în timpul unui meci împotriva francezului Giovanni Mpetshi Perricard.
Miercuri, campioana feminină Iga Swiatek i-a rugat pe fani să tacă în timpul punctelor și să nu strige.
„În primul rând, suntem fericiți că oamenii sunt foarte entuziasmați să urmărească tenis și să facă parte din meciuri, dând dovadă de sentimente și emoții”, a spus Mauresmo.
“Dar există cu siguranță pași care nu ar trebui să meargă mai departe. Au trebuit puse în aplicare câteva lucruri.”
Ea a adăugat: „Alcoolul a fost permis până acum în tribune, dar de acum s-a terminat”.
În timp ce alcoolul va fi interzis în tribune, acesta va continua să fie disponibil pe holuri și în jurul terenului.
Pe lângă interzicerea băuturii în tribune, Mauresmo a spus că arbitrii de scaun vor fi mai stricti în a cere respect „față de jucători și de joc”.
Irina Begu s-a calificat în turul al treilea la Roland Garros
Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat, joi seara, în runda a treia a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului, după ce a dispus de cehoaica Linda Noskova, cu 6-4, 6-1.
Irina Begu (33 ani, 127 WTA) a obţinut victoria după o oră şi 15 minute.
Dacă raportul mingilor direct câştigătoare a fost destul de echilibrat (22 Begu şi 19 Noskova), cehoaica a făcut net mai multe erori neforţate, 31-11.
Noskova (19 ani, 29 WTA) a învins-o pe Begu cu 7-6 (9/7), 6-1 în primul tur la Indian Wells, anul trecut, la singura sa confruntare anterioară.
Begu şi-a asigurat un cec de 158.000 de euro şi 130 de puncte WTA, iar următoarea sa adversară va fi Varvara Gracheva (Franţa).
Cel mai bun rezultat al româncei la Openul Franţei este atingerea optimilor de finală (2016, 2022). Anul trecut Begu s-a oprit în turul al treilea.
AGERPRES
WTA Iași trece la 250. Simona Halep are promis un wildcard
Daniel Dobre, directorul turneului de tenis Iaşi Open, care va trece în acest an de la categoria WTA 125 la WTA 250, şi care va avea loc în perioada 21-26 iulie la baza Ciric, a afirmat, joi, într-o conferinţă de presă, că Simona Halep are un wild card pregătit pentru a putea să participe la competiţie.
Cristina Dinu și Miriam Bulgaru ajung în optimile de la ITF 50k Otocec
Două românce, Cristina Dinu, locul 241 WTA, de la Sportsin Arad, susținută de proprietarul clubului, Călin Moga, și Miriam Bulgaru, locul 199 WTA, s-au calificat în turul trei al turneului de la Otocec, Slovenia, turneu ITF 50k, care se desfășoară pe zgură.
Cristina Dinu (foto) a întâlnit-o pe Alja Senica, speranța Sloveniei la 16 ani, și a câștigat cu scorul de 6-3, își va afla adversara mai târziu, iar Miriam Bulgaru a câștigat în fața maghiarei Reka Luca Jani, cu scorul de 6-2 6-0. Miriam, favorita 3 a competiției, o va îtâlni pe Amandine Hesse, locul 275 WTA.
Cinci românce pe tabloul de dublu de la Roland Garros
În această seară s-a tras la sorți tabloul de dublu de la Grand Slam-ul francez de la Roland Garros, unde cinci românce se regăsesc pe tabloul principal și și-au aflat adversarele.
Monica Niculescu, în tandem cu moldoveanca Cristina Bucșă, care reprezintă Spania, vor juca contra perechii americane Lauren Davis, Sabrina Santamaria. Perechea română formată din Jaqueline Cristian și Ana Bogdan vor juca contra perechii italiene formate din Miriam Trevisan și Elisabeta Cocciaretto, Irina Begu, alături de argentinianca Nadia Podoroska, vor avea ca adversare pe tandemul Demi Schurs, Olanda, și brazilianca Luisa Stefani, favoritele trei ale turneului.
Gabriela Ruse va fi în pereche cu ucraineanca Marta Kostyuk, contra perechii franțuzești formate din Clara Burel și Chloe Paquet, pereche care a primit wildcard.
Cristian, Cîrstea, Bogdan și Begu știu parcursul de la Roland Garros
Astăzi a avut loc tragerea la sorți pentru tabloul principal al turneului de Grand Slam de la Roland Garros, unde avem trei participante care și-au aflat adversarii.
Astfel, Jaqueline Cristian va juca în prima rundă contra favoritei 9 a competiției, letona Jelena Ostapenko, numărul 10 WTA, Sorana Cîrstea o va întâlni pe rusoaica Anna Blinkova, locul 45 WTA, iar Irina Begu, venită cu un loc special pe tablou, va aștepta pentru a-și cunoaște adversara din calificări.
Ana Bogdan (31 ani, 63 WTA) va primi replica franţuzoaicei Elsa Jacquemot (21 ani, 150 WTA), beneficiara unui wild card. Va fi primul duel dintre ele în circuitul profesionist.
Meciurile vor începe cu data de 26 mai 2024, urmând a fi stabilit programul.
(1) I. Swiatek vs Q/LL
L. Bronzetti vs N. Osaka
J. Bouzas Maneiro vs Q/LL
M. Bouzkova vs (29) V. Kudermetova
(24) B. Krejcikova vs V. Golubic
A. Potapova vs K. Rakhimova
Xin. Wang vs T. Townsend
V. Tomova vs (16) E. Alexandrova
(11) D. Collins vs C. Dolehide
Q/LL vs M. Trevisan
D. Vekic vs L. Tsurenko
Q/LL vs (18) M. Kostyuk
(32) K. Siniakova vs Q/LL
C. Paquet vs D. Shnaider
Q/LL vs A. Krunic
R. Masarova vs (5) M. Vondrousova
(3) C. Gauff vs Q/LL
A. Van Uytvanck vs Q/LL
Y. Wang vs M. Timofeeva
A. Tomljanovic vs (30) D. Yastremska
(17) L. Samsonova vs M. Linette
Q/LL vs A. Anisimova
Q/LL vs C. Bucsa
E. Cocciaretto vs (13) B. Haddad Maia
(9) J. Ostapenko vs J. Cristian
T. Maria vs C. Tauson
L. Siegemund vs S. Kenin
Q/LL vs (21) C. Garcia
(31) L. Fernandez vs J. Ponchet
Xiy. Wang vs Z. Bai
A. Kalinina vs C. Osorio
S. Vickery vs (8) O. Jabeur
(7) Q. Zheng vs A. Cornet
A. Krueger vs T. Korpatsch
L. Zhu vs E. Avanesyan
A. Blinkova vs (28) S. Cirstea
(23) A. Kalinskaya vs C. Burel
B. Andreescu vs S. Sorribes Tormo
O. Dodin vs K. Day
D. Saville vs (12) J. Paolini
(15) E. Svitolina vs K. Pliskova
F. Ferro vs D. Parry
E. Jacquemot vs A. Bogdan
Q/LL vs (20) A. Pavlyuchenkova
(25) E. Mertens vs M. Lourdes Carle
P. Martic vs K. Mladenovic
A. Rus vs A. Kerber
G. Minnen vs (4) E. Rybakina
(6) M. Sakkari vs V. Gracheva
B. Pera vs N. Hibino
Q/LL vs I. Begu
H. Dart vs (27) L. Noskova
(19) V. Azarenka vs N. Podoroska
M. Andreeva vs E. Bektas
Q/LL vs P. Stearns
M. Frech vs (10) D. Kasatkina
(14) M. Keys vs R. Zarazua
Y. Yuan vs M. Sherif
Q/LL vs A. Schmiedlova
Q/LL vs (22) E. Navarro
(26) K. Boulter vs P. Badosa
Y. Putintseva vs S. Stephens
Q/LL vs Q/LL
E. Andreeva vs. (2) A. Sabalenka
Numărul 5 mondial, Jessica Pegula, se retrage de la French Open
Numărul 5 mondial, Jessica Pegula, a declarat miercuri seară că se retrage de la următorul Open Francez din cauza rănilor sale la gât și la spate. Pegula a spus pe Instagram că „din păcate se retrage de la @rolandgarros anul acesta”.
Pegula a spus că a făcut progrese și nu a avut niciun eșec recent. Ea nu a mai jucat într-un eveniment WTA de la Charleston Open de la începutul lunii aprilie și a mai participat la calificarea la Billie Jean King Cup săptămâna următoare.
Printre evenimentele pe care le-a ratat se numără turneele pe zgură de la Stuttgart, Madrid și Roma.
„Am jucat foarte sigur cu recuperarea și revenirea la joc”, a spus Pegula. “Dacă mai aveam 5-7 zile, aș fi fost acolo 100%. Așa că mă voi întoarce cu siguranță pentru un sezon plin de iarbă și restul verii și mă voi șlefui tot restul anului.”
În ciuda clasamentului său înalt, Pegula nu a trecut niciodată de sferturile de finală ale unui eveniment de Grand Slam.
Cel mai bun rezultat al ei la Roland Garros a fost să ajungă în sferturi în 2022.
Cristina Dinu ajunge în finala calificărilor de la Roland Garros
În turul secund al calificărilor de la Roland Garros au rămas trei reprezentante ale României, Gabriela Ruse, Miriam Bulgaru și Cristina Dinu.
Gabriela Ruse a câștigat în fața olandezei Suzan Lamens, locul 148 WTA, cu scorul de 6-3 6-4, după o oră și 23 de minute, Miriam Bulgaru a fost eliminată de Katie Volynets, locul 109 WTA, cu scorul de 6-0 7-5.
Reprezentanta clubului Sportsin Arad, Cristina Dinu, a câștigat runda a doua de calificări după ce japoneza Mai Hontama s-a retras la scorul de 5-2 pentru Cristina. Mâine și poimâine vor avea loc finalele calificărilor care vor duce la tabloul principal de la Roland Garros.
Oana Gavrilă este finalistă la ITF 15K Kranjska Gora, Slovenia
Oana Gavrilă, locul 514 WTA, a pierdut finala de la ITF 15k de la Kranjska Gora, astăzi, după două seturi, 6-1 6-4, în fața cehoaicei Laura Samson, locul 828 WTA.
Datorită vremii ploioase, ambele jucătoare au trebuit să joace semifinala și finala în aceeași zi, la interval de 2 ore, ceea ce a influențat jocul final.
În semifinală, Oana, a învins-o pe slovaca Laura Svatikova, cu scorul de 6-3 6-3.
Șase românce și-au aflat adversarele de la calificările Roland Garros
Șase românce au intrat pe tabloul de calificări de la turneul de Grand Slam de la Roland Garros, Franța, astăși s-au tras meciurile și pozițiile pentru acest turneu.
Cele șase românce, aflate până în clasament 244 WTA,și-au aflat de jumătate de oră, adversarele.
Astfel, Elena Ruse va juca în primul tur de calificare contra australiencei Talia Gibson, locul 191 WTA și 19 ani, Irina Bara va juca contra slovencei Dalila Jakupovic, locul 214 WTA, Andreea Mitu, venită pe ultima sută de calificări, va juca contra franțuzoaicei Leolia Jeanjean, Miriam Bulgaru va juca contra rusoaicei Aliona Falei, locul 178 WTA și 20 de ani, Anca Todoni, din Timișoara, va juca contra sârbei Olga Danilovic, locul 112 WTA, iar Cristina Dinu (foto), componenta clubului nostru, Sportsin Arad, va juca contra argentiniencei Paula Ormaechea, locul 919 WTA și 31 de ani.