Sorana Cîrstea anunță retragerea iminentă din tenis
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a anunțat pe contul personal de Instagram când va pune racheta în cui.
”Iubesc disciplina, rutinele, munca grea. Competiția și adrenalina îmi hrănesc sufletul. Dar, ca orice în viață, totul trebuie să aibă un sfârșit.Anul viitor va fi al 20-lea an al meu în circuit ca jucătoare profesionistă de tenis. Nu m-am așteptat niciodată să concurez atât de mult timp, dar ultimii câțiva ani au fost cei mai fericiți pentru mine pe teren și exact asta m-a făcut să continui. Totuși, acum am decis că 2026 va fi ultimul meu an în circuit.
Când iubești ceva atât de mult, nu e ușor să spui „la revedere”. Deocamdată însă, acesta nu este un rămas-bun, ci un „ne mai vedem o dată”.
Mai am multe lucruri pe care vreau să le îmbunătățesc, am obiective și ambiții, așa că sper să reușesc să îndeplinesc o parte dintre ele anul viitor și să închei această carieră minunată în forță și în condițiile mele.
Ador tenisul și sunt extrem de norocoasă și recunoscătoare pentru tot ce mi-a oferit și m-a învățat. Acest sport i-a permis unei fetițe de 4 ani, care ținea racheta pentru prima dată, să-și trăiască visul. Un vis frumos în care toate sacrificiile au meritat din plin” a comentat Sorana Cîrstea pe Instagram.