Oana Gavrilă, finalistă la ITF Monastir
Oana Gavrilă a pierdut finala turneului ITF 15k de la Monastir, Tunisia, după ce a pierdut în finala turneului desfășurat pe o suprafață hard.
Oana a pierdut finala contra polonezei Gina Feistel, 20 de ani, cu scorul de 6-1 6-4, după o oră și 31 de minute.
”A fost o săptămâna buna pentru mine cu concentrare pe proba de simplu. N-am pierdut niciun set pana in finală, dar din păcate, in finală n-am jucat cel mai bun tenis, iar adversara nu mi-a dat prea multe șanse. Urmează încă o săptămâna aici, in Tunisia, după aceea inapoi la antrenamente. Ultimele turnee pentru mine, anul acesta, cred că vor fi, probabil, in Heraklion, Grecia” a comentat evoluția sa, Oana Gavrilă.
Chiar dacă jucătoarea în vârstă de 25 de ani se află pe locul 546 WTA la simplu, Oana este a patra româncă clasată la dublu, locul 155 WTA, proba de dublu fiind specialitatea ei, momentan.