Cele patru românce şi-au aflat adversarele din primul tur la Wimbledon
Jucătoarea română de tenis Irina Begu, desemnată cap de serie numărul 29, va debuta la turneul de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului, contra unei jucătoare din Canada, Rebecca Marino, potrivit tragerii la sorţi efectuate vineri la Londra.
Aceasta va fi prima confruntare dintre Begu (32 ani, 29 WTA) şi Marino (32 ani, 83 WTA).
Sorana Cîrstea (33 ani, 36 WTA) va debuta contra sportivei germane Tatjana Maria (35 ani, 58 WTA), semifinalistă anul trecut pe iarba londoneză. Cîrstea are 3-1 în meciurile directe, singura victorie a Tatjanei venind chiar anul trecut la Wimbledon, în turul secund, cu 6-3, 1-6, 7-5.
Ana Bogdan (30 ani, 61 WTA) va avea un meci dificil în primul tur, contra rusoaicei Liudmila Samsonova (24 ani, 15 WTA), a 15-a favorită, pe care nu a mai avut-o adversară până acum.
Pe tabloul principal a intrat şi Jaqueline Cristian (25 ani, 133 WTA), graţie clasamentului protejat, iar în primul tur o va înfrunta pe italianca Lucia Bronzetti (24 ani, 65 WTA). Românca a câştigat ambele confruntări cu Bronzetti, ambele pe zgură, în 2017 şi 2021.
Liderul clasamentului WTA, poloneza Iga Swiatek, va debuta contra chinezoaicei Lin Zhu, în timp ce belarusa Arina Sabalenka, numărul doi mondial, o va întâlni pe maghiara Panna Udvardy.
Deţinătoarea titlului la Wimbledon, kazaha Elena Rîbakina, numărul trei mondial, va primi replica americancei Shelby Rogers în primul tur.
La 43 de ani, americanca Venus Williams, care a cucerit cinci titluri la Wimbledon, o va înfrunta în prima rundă pe ucraineanca Elina Svitolina, semifinalistă în 2019, când pierdea în faţa Simonei Halep.
Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu o va întâlni în primul tur pe maghiara Anna Bondar, în timp ce estoniana Anett Kontaveit, la ultimul turneu al carierei, va juca împotriva italiencei Lucrezia Stefanini.
AGERPRES