Ultimele știri WTA

Moment istoric: Simona Halep și-a anunțat retragerea din carieră la Transylvania Open WTA 250

Emoție pură și un moment de neuitat pentru sportul românesc. Simona Halep, fost număr 1 mondial și cea mai valoroasă jucătoare de tenis a României, și-a anunțat oficial retragerea din cariera competițională în cadrul Transylvania Open WTA 250. Decizia a fost comunicată pe Terenul Central, la finalul meciului de simplu cu italianca Lucia Cocciaretto, care a trecut în turul al doilea. În fața a mii de fani care au umplut BTarena până la ultimul scaun, veniți să o susțină, să o aplaude, să trăiască cu ea fiecare minge, Simona Halep a vorbit despre tot ceea ce a însemnat cariera ei și despre decizia bine cântărită de a se retrage. Mesajul ei a fost unul emoționant și plin de recunoștință, atât pentru susținătorii săi de pretutindeni, cât și pentru familia și echipa care i-au fost alături de-a lungul unei cariere legendare.

Simona Halep: ”Nu știu dacă e cu tristețe sau cu bucurie, cred că ambele sentimente mă încearcă, dar iau această decizie cu sufletul împăcat. Întotdeauna am fost realistă cu mine, corpul meu nu mai duce atât de mult ca să ajung unde, probabil, am fost. E foarte greu să ajungi acolo, de aceea am vrut să vin aici astăzi, la Cluj, să joc în fața dumneavoastră și să îmi iau la revedere pe terenul de tenis, chiar dacă prestația mea nu a fost foarte bună, a fost cu tot sufletul și mă bucur mult că ați venit!

Din punct de vedere sportiv sunt o persoană extrem de împlinită și pot să spun că ceea ce am realizat în tenis nici măcar nu am visat când eram copil, dar am muncit pentru asta.

Este ultima dată când am jucat aici și, nu vreau să plâng, e un lucru frumos că am ajuns numărul 1 mondial, am câștigat Grand Slam-uri, tot ce mi-am dorit. Viața merge înainte, există viață și după tenis și sper să ne revedem de câte ori posibil. O să continui să joc tenis în continuare, dar ca să fiu competitivă, necesită mult mai mult și în momentul acesta, nu se mai poate.”

Ana Bogdan este prima jucătoare din România care s-a calificat în optimile de finală la Transylvania Open. Finalistă la turneul din Cluj în 2024, Ana a învins-o în două seturi pe Jordie Burrage: 6-2, 6-3.

Ana Bogdan: ”Chiar și când a condus (oponenta) la începutul setului al doilea, eram foarte stăpână pe mine, calmă, am continuat să îmi spun aceleași lucruri pozitive. E foarte important ceea ce îți spui tu în timpul meciului și e foarte important să ai un mesaj puternic. Cred că asta face diferența când scorul este strâns.

Sunt foarte bucuroasă să fiu aici, pe terenul de acasă, pot să îl numesc așa. Mi se pare că se întâmplă lucruri extrem de frumoase și este un sentiment de bucurie să joc în fața publicului de aici. Într-adevăr, există și puțină presiune, dar e o presiune pozitivă și întotdeauna îți dorești să te autodepășești.”

Meciurile zilei de marți de pe Terenul Central au adus victorii clare pentru favoritele principale. Anastasia Potapova a trecut rapid de Julia Grabher, cu un scor de 6-4, 6-0, confirmându-și statutul de cap de serie numărul 1. Olga Danilovic, favorita numărul 2, a învins-o pe Alycia Parks cu 6-3, 6-3, într-un meci controlat de la început până la sfârșit. Elisabetta Cocciaretto a obținut o victorie importantă în fața Irinei Begu, scor 6-3, 7-5, într-un meci echilibrat, dar în care italianca a reușit să se impună în momentele-cheie.

Pe Terenul 2, Viktorija Golubic și Arantxa Rus au oferit cel mai lung meci din acest sezon WTA, o adevărată luptă de anduranță care s-a întins pe 3 ore și 30 de minute. În cele din urmă, Golubic a câștigat. Un alt meci spectaculos a fost cel dintre Aliaksandra Sasnovich și Jessica Bouzas Maneiro, în care Sasnovich a revenit spectaculos după ce a pierdut primul set, câștigând cu 6-7, 7-5, 6-4. În schimb, Anna Blinkova a avut o evoluție sigură, trecând de Sara Sorribes Tormo cu un categoric 6-2, 6-2. Peyton Stearns a avansat și ea în turul următor, eliminând-o pe Varvara Gracheva din competiție. La dublu, perechea românească Irina Begu și Sorana Cîrstea a învins echipa formată din Briana Szabo și Patricia Țig, într-un meci spectaculos care a animat publicul din sală.

PROGRAMUL MECIURILOR MIERCURI, 5 FEB.:

TERENUL CENTRAL – start 11:00 AM

[5] K. Siniakova (CZE) vs [Q] F. Jones (GBR)

[4] A. Kalinina (UKR) vs S. Lamens (NED)

NB 3:30 PM [Q] M. Stakusic (CAN) vs [LL] A. Sasnovich

NB 6:00 PM [Q] E. Seidel (GER) vs [8] J. Cristian (ROU)

  1. Tomova (BUL) vs [2] O. Danilovic (SRB)

Teren 2 – start 11:00 AM

  1. Lechemia (FRA) / M. Sherif (EGY) vs M. Brooks (GBR) / I. Haverlag (NED)
  2. Corley (USA) / T. Moore (GBR) vs M. Kempen (BEL) / A. Siskova (CZE)
  3. Maleckova (CZE) / M. Skoch (CZE) vs [2] Y. Sizikova / F. Stollar (HUN)

Cea de-a cincea ediție a Transylvania Open WTA 250 are loc în 1-9 februarie, pe suprafața hard, în BTarena din Cluj-Napoca. Cel mai important turneu de tenis feminin din România aduce în fața publicului jucătoare puternice din  top 100 mondial.

Ultimele știri WTA

Mâine începe Transylvania Open! Iată meciurile din calificări și programul!

Cea de-a cincea ediție a Transylvania Open WTA 250 va avea loc în 1-9 februarie, pe suprafața hard, în BTarena din Cluj-Napoca. Cel mai important turneu de tenis feminin din România aduce în fața publicului jucătoare puternice din  top 100 mondial, multe jucătoare românce, printre care Simona Halep, și schimbări majore care duc turneul la alt nivel. Din acest an, este implementat pe Terenul Central standardul de excelență în tenisul mondial: arbitrajul electronic FOXTENN ce permite jucătoarelor să verifice deciziile arbitrului prin Electronic Line-Calling.

Turneul debutează sâmbătă, 1 februarie, cu două zile de calificări, unde concurează și cinci jucătoare românce. Tabloul principal de simplu include șase jucătoare importante din România: Sorana Cîrstea și Irina-Camelia Begu, calificate pe baza clasamentului mondial, alături de Simona Halep, Ana Bogdan, Gabriela Ruse și Jaqueline Cristian, care au primit wild card-uri din partea organizatorilor.

Calificările Transylvania Open WTA 250 – lupta pentru tabloul de simplu

24 jucătoare de top 180 mondial se vor lupta, în weekendul 1-2 februarie, pentru a câștiga unul dintre cele șase locuri libere de pe tabloul principal de simplu. Printre acestea se numără și cinci jucătoare din România: Anca Todoni și încă patru jucătoare care au primit Wild Card din partea organizatorilor: Miriam Bulgaru, Ilinca Amariei, Georgia Crăciun și Briana Szabo. Accesul publicului la meciurile de calificări este gratuit și se face în baza unui bilet cu valoare 0, ce poate fi descărcat de pe platforma entertix.ro.

Program calificări – 1 februarie

TERENUL CENTRAL începe la ora 10:00 AM

[1] A. Bondar (HUN) vs L. Romero Gormaz (ESP)

[6] M. Chwalinska (POL) vs [WC] I. Amariei (ROU)

[3] A. Todoni (ROU) vs R. Masarova (SUI)

[4] V. Golubic (SUI) vs [WC] B. Szabo (ROU)

[WC] M. Bulgaru (ROU) vs [12] A. Sasnovich

[5] M. Stakusic (CAN) vs [WC] G. Craciun (ROU)

Terenul 2 începe la ora 10:00 AM

  1. Palicova (CZE) vs [10] A. Zakharova
  2. Bandecchi (SUI) vs [8] D. Snigur (UKR)
  3. Radivojevic (SRB) vs [11] E. Seidel (GER)
  4. Jones (GBR) vs [9] D. Galfi (HUN)

5. S. Sorribes Tormo (ESP) vs J. Burrage (GBR)

6. Korpatsch (GER) vs [7] J. Ponchet (FRA)

Ultimele știri WTA

Emma Răducanu în fața unei dileme privind turneele din Orientul Mijlociu

Emma Răducanu se confruntă cu o posibilă dilemă legată de participarea la următoarele două turnee WTA 1000 din Orientul Mijlociu, după confirmarea listelor de intrare.

Jucătoarea britanică de origine română ar putea fi nevoită să dispute meciuri de calificare, un lucru pe care în trecut l-a evitat. Până acum, poziția ei în clasamentul WTA i-a permis accesul direct la tabloul principal, dar situația s-a schimbat.

Chiar și la turneele WTA 500, accederea este dificilă pentru jucătoarele din afara primelor 30, dovadă fiind nume precum Maria Sakkari, Leylah Fernandez sau Peyton Stearns, care au trebuit să joace calificări pentru turneele pregătitoare Australian Open.

Dilema Emmei Răducanu este dacă ar trebui să participe la aceste calificări sau să aleagă o perioadă de refacere și pregătire pentru sezonul de zgură. După Indian Wells și Miami, unde situația este similară, aceasta ar putea prefera o abordare mai concentrată pe zgură.

În ceea ce privește turneele din Doha și Dubai, Răducanu se află pe pozițiile 13 și 17 pe lista rezervelor, ceea ce face ca șansele de a intra direct să fie foarte mici. Ar trebui ca aproximativ jumătate din jucătoarele de pe tabloul principal să se retragă pentru ca ea să fie acceptată fără a trece prin calificări.

Există posibilitatea de a juca turnee mai mici pentru a acumula puncte și a urca în clasament, dar opțiunile sunt limitate, excepție făcând Cluj sau un eventual wildcard pentru Abu Dhabi. Anul trecut, jucătoare precum Caroline Wozniacki și Naomi Osaka au preferat să stea acasă decât să joace calificări, iar Răducanu a făcut același lucru. Totuși, în acest sezon, intenționează să participe la mai multe turnee.

Un alt aspect de luat în calcul este faptul că Răducanu trebuie să găsească un nou antrenor, ceea ce ar putea deveni prioritatea sa principală înainte de Doha. Se vehiculează numele lui Jane O’Donoughue pentru o colaborare temporară, având în vedere că aceasta a mai preluat acest rol în trecut. Până acum, Nick Cavaday i-a oferit stabilitate, iar noul antrenor ar trebui să fie mai mult decât un nume mare, ci o prezență constantă în echipa sa.

Deși a ajuns în turul al treilea la Australian Open, unde a fost învinsă clar de Iga Swiatek, Răducanu a arătat un progres considerabil. Totuși, tenisul profesionist este imprevizibil, iar exemple precum Cristina Bucsa în Singapore demonstrează că fiecare succes trebuie consolidat pentru a evita o coborâre abruptă în clasament. Alegerea turneelor potrivite și stabilitatea echipei sale vor fi factori esențiali pentru evoluția sa în acest sezon.

Ultimele știri WTA

Simona Halep intră în joc la Transylvania Open marți, 4 februarie!

Simona Halep, cea mai îndrăgită și mare jucătoare de tenis a României, va juca primul său meci din cadrul Transylvania Open WTA 250 marți, 4 februarie. Decizia privind ziua meciului a fost luată de organizatori pentru a oferi fanilor ocazia de a o urmări live pe una dintre cele mai importante figuri ale sportului românesc. Adversara Simonei Halep va fi stabilită în urma tragerii la sorți care va avea loc pe 1 februarie, ora 14:00, alături de programul complet al meciurilor din primul tur.

Simona Halep a mai participat la Transylvania Open în 2021, în cadrul primei ediții a turneului, când a ajuns în finală. Atunci însă, din cauza restricțiilor impuse de pandemie, competiția s-a desfășurat fără spectatori. Astfel, ediția din acest an marchează prima ocazie pentru fani de a o urmări jucând acasă, la Cluj-Napoca, la cel mai mare turneu pe hard, WTA 250, din România.

Patrick Ciorcilă, directorul turneului Transylvania Open WTA 250: Simona Halep este, fără îndoială, cea mai iubită jucătoare de tenis din România, iar prezența ei pe teren la Transylvania Open este un moment așteptat cu nerăbdare de fani. Am decis să programăm primul său meci marți, 4 februarie, pentru a le oferi tuturor ocazia să se organizeze din timp și să nu rateze șansa de a o vedea jucând live, aici, la Cluj-Napoca. Este pentru prima dată când Simona va putea evolua în fața publicului de acasă la Transylvania Open, după ediția inaugurală din 2021, care s-a desfășurat fără spectatori din cauza pandemiei. Ne dorim să creăm o atmosferă deosebită, iar această ediție se anunță deja memorabilă.”

De altfel, toate cele șase jucătoarele românce de pe tabloul principal vor juca în primele zile ale turneului când se vor desfășura meciurile din optimi. Pe lângă Simona Halep, fanii vor avea șansa să urmărească live, în primele trei zile ale turneului (3-5 februarie) pe toate cele șase jucătoare românce de pe tabloul principal. Alături de Simona, pe terenurile din BTarena vor evolua: Sorana Cîrstea, Irina-Camelia Begu, Ana Bogdan, Elena-Gabriela Ruse și Jaqueline Cristian.

Fanii tenisului pot să cumpere bilete la Transylvania Open online, de pe entertix.ro. De anul acesta, organizatorii au pus la dispoziția acestora și bilete Half-Day, valabile pentru sesiunile de seară, de luni până joi, începând cu ora 17:00. Pentru sferturi, semifinale și finale sunt disponibile doar bilete Full-Day, cu prețuri ce ajung la 145 de lei pentru finalele din 9 februarie.

Cea de-a cincea ediție a celui mai mare turneului de tenis din România va avea loc în sala polivalentă BTarena din Cluj-Napoca, între 1-9 februarie 2025. Meciurile se joacă indoor, pe hard, pe cele două terenuri de tenis amenajate. În total, 32 de jucătoare concurează la meciurile de simplu, și 16 echipe la dublu, pentru 250 de puncte WTA și premii în valoare de 275,094 $.

Despre Transylvania Open WTA 250

Transylvania Open este organizat de aceeași echipă care face evenimentele: Sports Festival, cel mai mare eveniment multi-sportiv din România, Urban Playfield și Biletul de Sănătate. Turneul care are loc în Cluj-Napoca este cea mai importantă competiție de tenis feminin din România și face parte din categoria WTA 250. Evenimentul reunește jucătoare de top din întreaga lume pentru o săptămână de competiție intensă în BT Arena din Cluj-Napoca și a fost votat de către jucătoare, doi ani consecutivi (2022, 2023), drept cel mai bun turneu din lume la categoria WTA 250! Cu o creștere constantă în popularitate, Transylvania Open WTA 250 continuă să promoveze tenisul feminin în România și în lume.

transylvaniaopen.ro/

facebook.com/TransylvaniaOpen

instagram.com/transylvaniaopen/

youtube.com/c/TransylvaniaOpen

Ultimele știri WTA

Simona Halep, Ana Bogdan, Gabriela Ruse și Jaqueline Cristian intră pe tabloul principal

Wild Cards pentru jucătoarele românce, la Transylvania Open WTA 250. Organizatorii anunță cele opt wild card-uri oficiale oferite pentru ediția din acest an, care va avea loc între 1 și 9 februarie 2025, la BTarena din Cluj-Napoca. Pe tabloul principal de simplu, au fost acordate patru wild card-uri, iar jucătoarele alese fac ca România să aibă o prezență puternică, cu șase jucătoare de renume în turneu.

Simona Halep, una dintre cele mai iubite figuri ale tenisului românesc și fostă lider mondial, revine la Cluj pentru prima dată în fața publicului, după ce a participat la ediția inaugurală din 2021, organizată fără spectatori. Alte două wild card-uri au fost acordate jucătoarelor Ana Bogdan și Elena-Gabriela Ruse, finaliste la Transylvania Open, în edițiile anterioare, care au fost inițial înscrise în calificări și promovate acum direct pe tabloul principal. Prin regulament, al patrulea wild card se păstrează pentru o jucătoare din top 30, dar în cazul în care nu este solicitat, acesta este atribuit primei jucătoare sub linia primelor 21 de pe tabloul principal, care anul acesta este Jaqueline Cristian. Cu aceste noi intrări, care se alătura Soranei Cîrstea și Irinei-Camelia Begu, calificate direct în baza clasamentului mondial, România va avea un total de șase jucătoare pe tabloul principal al Transylvania Open 2025.

În calificări, organizatorii au oferit patru wild card-uri tinerelor jucătoare românce Miriam Bulgaru, Ilinca Amariei, Georgia Crăciun și Briana Szabo, dându-le astfel ocazia de a concura pentru un loc pe tabloul principal. Calificările se vor desfășura pe parcursul a două zile, 1 și 2 februarie 2025, iar accesul publicului la meciurile de calificări este gratuit și se face în baza unui bilet cu valoare 0, ce poate fi descărcat de pe platforma entertix.ro sau poate fi solicitat la casa de bilete de la BTarena, înainte de meciuri, în limita locurilor disponibile.

Patrick Ciorcilă, directorul Transylvania Open WTA 250: ”Ne bucurăm că, prin aceste wild card-uri, putem să oferim jucătoarelor românce oportunitatea de a evolua pe una dintre cele mai importante scene ale tenisului internațional. În acest an, România va avea o reprezentare impresionantă la Transylvania Open, cu șase jucătoare pe tabloul principal și alte patru în calificări. Este un semn al angajamentului nostru ferm de a sprijini tenisul românesc și de a crea oportunități pentru sportivele noastre de a-și arăta talentul în fața publicului de acasă. Atmosfera din BTarena va fi cu siguranță una electrizantă, iar fanii vor avea ocazia să trăiască momente de neuitat.”

Tragerea la sorți pentru tabloul principal va avea loc sâmbătă, 1 februarie. Fanii vor avea ocazia să vadă toate jucătoarele de pe tabloul principal, precum și cele mai multe meciuri în două zile ale turneului: 3 februarie – 6 meciuri de simplu și 3 de dublu, și 4 februarie – 8 meciuri de simplu și 2 de dublu. Finalele turneului vor avea loc duminică, 9 februarie. Proba de dublu va începe la ora 14:30, iar finala de simplu nu mai devreme de ora 17:00.

O noutate a ediției din 2025 este introducerea biletelor Half-Day, valabile pentru sesiunile de seară, de luni până joi, începând cu ora 17:00. Pentru fazele finale – sferturi, semifinale și finală – vor fi disponibile doar bilete Full-Day, cu prețuri ce ajung la 145 de lei pentru finala din 9 februarie. Biletele pot fi achiziționate online de pe entertix.ro.

Cea de-a cincea ediție a celui mai mare turneului de tenis din România va avea loc în sala polivalentă BTarena din Cluj-Napoca. Meciurile se joacă indoor, pe hard, pe cele două terenuri de tenis amenajate. În total, 32 de jucătoare concurează la meciurile de simplu, și 16 echipe la dublu, pentru 250 de puncte WTA și premii în valoare de 275,094 $.

 

Ultimele știri WTA

Transylvania Open își extinde angajamentul față de sustenabilitate

Transylvania Open WTA 250, votat de jucătoare în doi ani consecutivi (2022 și 2023) cel mai bun turneu WTA 250 din lume, nu excelează doar prin promovarea sportului de performanță în România și organizarea unei competiții de top mondial, ci și prin angajamentul său față de sustenabilitate. Ediția din 2025 va aduce mai multe inițiative prietenoase cu mediul, reafirmând angajamentul turneului față de un viitor mai verde.

Transport eco-friendly

Toate mașinile oficiale utilizate pe durata turneului oferite de partenerul de mobilitate Porsche vor fi electrice. Această inițiativă sprijină astfel într-un mod concret eforturile de reducere a emisiilor de carbon și promovează alternative eco-friendly competițiilor sportive. Pentru marca Porsche, sustenabilitatea rămâne în centrul atenției. Brandul are ambiția de a livra, până în 2030, peste 80% din autovehiculele noi, complet electrice – în funcție de cererea clienților și de dezvoltarea electromobilității în diferitele regiuni ale lumii. 2024 a fost cel mai mare an de lansări de produse din istoria companiei. Pe piața din România au fost lansate patru modele noi, dintre care două modele electrice. Noul Taycan și noul Macan complet electrice compun flota turneului de mașini de anul acesta.

“Ne bucurăm să fim din nou partenerii de mobilitate Transylvania Open, flota impresionantă de 16 mașini electrice, Macan și Taycan, este pregătită să însoțească jucătoarele pe tot parcursul turneului”, menționează Adrian Pascu, Director Executiv Porsche Importator. “În luna mai a anului trecut am anunțat investiția celui de-al doilea centru Porsche din țară, chiar aici, la Cluj. Sustenabilitatea este prioritatea noastră principală, drept urmare clădirea noului showroom a fost proiectată să aibă un impact scăzut asupra mediului înconjurător, având certificare BREEAM Excellent”, a mai spus acesta.

Porsche promovează dezvoltarea e-mobilității și sustenabilității cu aceeași dedicare ca întotdeauna.

Hidratare sustenabilă cu La Fântâna
Unul dintre elementele centrale ale eforturilor de sustenabilitate este parteneriatul cu La Fântâna, partenerul oficial de hidratare al turneului. Anul acesta, jucătoarele, antrenorii, stafful și voluntarii vor primi sticle de inox reîncărcabile de la dozatoarele La Fântâna, cu apă plată cu conținut echilibrat de minerale. Pentru public, în cadrul ediției din 2025, toate băuturile vor fi servite în pahare de hârtie, o soluție sustenabilă care elimină complet utilizarea paharelor de plastic. Acest pas concret reflectă dorința organizatorilor de a reduce semnificativ impactul asupra mediului.

”Pentru La Fântâna, colaborarea cu cea mai importantă competiție de tenis feminin din România – Transylvania Open WTA 250 – este un motiv de mândrie și de bucurie. Iată doar două motive. Primul este că anvergura unui eveniment atât de complex ne oferă ocazia să dăm măsura forței La Fântâna, un lider în domeniile sale de activitate. Al doilea motiv – suntem deja în al patrulea an de parteneriat cu Transylvania Open, într-o relație bazată pe încredere, valori comune și pasiunea împărtășită pentru performanță la cel mai înalt nivel. Avem convingerea că jucătoarele și publicul vor aprecia ce le-am pregătit.” – Gabriela Amza, Marketing Director La Fântâna

Materiale reutilizabile și soluții locale
Un element unic al Transylvania Open este utilizarea unei cortine impresionante, cu o suprafață de 3000 mp, folosită la separarea sălii polivalente BT Arena din Cluj-Napoca pentru a crea două terenuri de joc. Realizată din materiale ignifuge și fonoabsorbante, această cortină a fost introdusă încă de la prima ediție și este reutilizată la fiecare turneu. Alegerea acestei soluții durabile contribuie la reducerea deșeurilor și la utilizarea eficientă a resurselor, consolidând angajamentul turneului față de sustenabilitate. Totodată, soluțiile de catering pun accent pe aprovizionarea locală, sprijinind economia regională și minimizând transportul alimentelor.

Educație pentru un viitor mai verde
Pe durata turneului, vor fi organizate campanii educative menite să crească nivelul de conștientizare privind reciclarea și importanța protejării mediului. Aceste inițiative vor implica atât publicul, cât și participanții, contribuind la o schimbare pozitivă a comportamentelor.

Digitalizarea ca soluție eco-friendly

Toate materialele informative, destinate jucătoarelor, au fost înlocuite cu soluții digitale, programul evenimentului și alte informații despre turneu fiind disponibile exclusiv online, reducând astfel semnificativ consumul de hârtie. Cele destinate informării publicului, au fost parțial mutate pe site și în social-media.

TO2025

Turneul din 2025 se va desfășura între 1 și 9 februarie, la BT Arena din Cluj-Napoca. Deja cu o listă impresionantă de jucătoare, inclusiv Simona Halep, Sorana Cîrstea, Ana Bogdan, Jaqueline Cristian, Gabriela Ruse, Irina Begu evenimentul promite o săptămână de tenis spectaculos. Fanii vor putea beneficia de opțiuni flexibile, precum biletele Half-Day pentru sesiunile de seară, și de o experiență sustenabilă.

Bilete și abonamente aici: https://www.entertix.ro/g/877/transylvania-open-wta-250.html

Despre Transylvania Open WTA 250

Transylvania Open este organizat de aceeași echipă care face evenimentele: Sports Festival, cel mai mare eveniment multi-sportiv din România, Urban Playfield și Biletul de Sănătate. Turneul care are loc în Cluj-Napoca este cea mai importantă competiție de tenis feminin din România și face parte din categoria WTA 250. Evenimentul reunește jucătoare de top din întreaga lume pentru o săptămână de competiție intensă în BT Arena din Cluj-Napoca și a fost votat de către jucătoare, doi ani consecutivi (2022, 2023), drept cel mai bun turneu din lume la categoria WTA 250! Cu o creștere constantă în popularitate, Transylvania Open WTA 250 continuă să promoveze tenisul feminin în România și în lume.

transylvaniaopen.ro/

facebook.com/TransylvaniaOpen

instagram.com/transylvaniaopen/

youtube.com/c/TransylvaniaOpen

Ultimele știri WTA

Iga Swiatek se califică în al doilea sfert de finală de la Australian Open

Iga Swiatek a demonstrat din nou de ce este considerată una dintre cele mai bune jucătoare din lume, învingând-o fără probleme pe Eva Lys, o „lucky loser,” pentru a ajunge în sferturile de finală ale Australian Open 2025.

Jucătoarea poloneză, clasată pe locul 2 în ierarhia WTA, a avut un parcurs impresionant până acum la turneul de la Melbourne, chiar dacă atenția principală a experților s-a concentrat pe Aryna Sabalenka și Coco Gauff, considerate favoritele principale. Cu toate acestea, Swiatek beneficiază de un traseu mai favorabil, întrucât Sabalenka și Gauff se află în aceeași jumătate a tabloului.

După o victorie categorică împotriva Emmei Răducanu în turul al treilea, Swiatek a continuat să impresioneze și în optimile de finală. Adversara ei, Eva Lys, o jucătoare germană în vârstă de 23 de ani, a intrat pe tabloul principal ca „lucky loser,” după ce a pierdut în ultimul tur al calificărilor în fața lui Destanee Aiava.

Lys a valorificat șansa primită, obținând victorii notabile împotriva lui Kimberly Birrell, Varvara Graceva și Jaqueline Cristian, toate jucătoare din Top 60 WTA. Totuși, întâlnirea cu Swiatek a evidențiat diferența uriașă de nivel. Poloneza a fost imbatabilă, repetând scorurile dominante din tururile precedente: 6-2, 6-0 și 6-0, 6-1, de această dată scorul fiind 6-0 6-1.

Swiatek își continuă parcursul cu încredere, demonstrând o formă excepțională și confirmându-și statutul de candidată serioasă la trofeu. Rămâne de văzut dacă își va păstra acest nivel ridicat în fazele finale ale competiției.

Ultimele știri WTA

Lista oficială a jucătoarelor din calificările Transylvania Open WTA 250, ediția 2025

Ana Bogdan și Gabriela Ruse, pe tabloul de calificări. Alte patru românce au primit Wild Card

Transylvania Open WTA 250 a anunțat lista oficială a jucătoarelor înscrise în calificările pentru ediția din acest an, care vor avea loc pe parcursul a două zile, în weekendul 1-2 februarie 2025, la BTarena din Cluj-Napoca. În total, 24 jucătoare se vor lupta pentru a câștiga unul dintre cele șase locuri libere de pe tabloul principal de simplu. Printre acestea se numără și șase jucătoare din România: Ana Bogdan, Elena-Gabriela Ruse, Miriam Bulgaru, Ilinca Amariei, Georgia Crăciun și Briana Szabo.

Ana Bogdan, finalistă la ediția precedentă a turneului și Elena-Gabriela Ruse, ambele o prezență constantă la turneul din Cluj-Napoca au ajuns pe lista jucătoarelor din calificări în urma înscrierii. Miriam Bulgaru, Ilinca Amariei, Georgia Crăciun și Briana Szabo, au primit wild card din partea organizatorilor.

Calificările din acest an aduc multe jucătoare de top 130 mondial.

Lista jucătoarelor din calificările Transylvania Open WTA 250 – 2025

  1. Greet Minnen (locul 91 WTA, Belgia)
  2. Anna Bondar (locul 92 WTA, Ungaria)
  3. Jule Niemeier (locul 93 WTA, Germania)
  4. Viktorija Golubic (locul 95 WTA, Elveția)
  5. Sara Sorribes Tormo (locul 102 WTA, Spania)
  6. Clara Burel (locul 103 WTA, Franța)
  7. Robin Montgomery (locul 104 WTA, SUA)
  8. Anca Todoni (locul 111 WTA, România)
  9. Anastasia Zakharova (locul 113 WTA)
  10. Ana Bogdan (locul 120 WTA, România)
  11. Marina Stakusic (locul 121 WTA, Canada)
  12. Martina Trevisan (locul 123 WTA, Italia)
  13. Elena-Gabriela Ruse (locul 125 WTA, România)
  14. Maja Chwalinska (locul 126 WTA, Polonia)
  15. Eva Lys (locul 128 WTA, Germania)
  16. Jessika Ponchet (locul 130 WTA, Franța)
  17. Petra Martic (locul 131 WTA, Croația)
  18. Jana Fett (locul 133 WTA, Croația)
  19. Dalma Galfi (locul 135 WTA, Ungaria)
  20. Daria Snigur (locul 138 WTA, Ucraina)
  21. Miriam Bulgaru – Wild Card
  22. Ilinca Amariei – Wild Card
  23. Georgia Crăciun – Wild Card
  24. Briana Szabo – Wild Card

Accesul publicului la meciurile de calificări este gratuit și se face în baza unui bilet cu valoare 0, ce poate fi descărcat de pe platforma entertix.ro.

Cea de-a cincea ediție a celui mai mare turneului de tenis din România va avea loc în sala polivalentă BTarena din Cluj-Napoca. Meciurile se joacă indoor, pe hard, pe cele două terenuri de tenis amenajate. În total, 32 de jucătoare concurează la meciurile de simplu, și 16 echipe la dublu, pentru 250 de puncte WTA și premii în valoare de 275,094 $.

ATP Ultimele știri WTA

Cinci români pe tablourile de dublu de la Australian Open

La Australian Open, cinci jucători români vor evolua în probele de dublu, după tragerea la sorți efectuată astăzi. Iată cum arată distribuția și adversarii acestora în primul tur:

Dublu feminin:

  • Jaqueline Cristian face echipă cu italianca Camilla Rosatello. În primul tur, vor înfrunta perechea Cristina Bucșa/Yana Sizikova (Spania/Rusia).
  • Irina Begu joacă alături de brazilianca Ingrid Martins, iar în primul tur vor întâlni echipa Peyton Stearns/Luisa Stefani (SUA/Brazilia).
  • Gabriela Ruse, în pereche cu ucraineanca Marta Kostiuk, va debuta împotriva echipei australiene Destanee Aiava/Maddison Inglis, beneficiare ale unui wild card.
  • Monica Niculescu, împreună cu americanca Sofia Kenin, cap de serie numărul 10, va juca împotriva perechii Miyu Kato/Renata Zarazua (Japonia/Mexic).

Dublu masculin:

  • Victor Cornea și partenerul său mexican, Mariano Navone, vor evolua în primul tur împotriva perechii Christian Harrison/David Pel (SUA/Țările de Jos).
novak djokovic
ATP Ultimele știri WTA

Australian Open: Novak Djokovic are un traseu dificil, în timp ce Emma Răducanu are speranțe

Novak Djokovic ar putea juca împotriva lui Carlos Alcaraz în sferturile de finală ale Australian Open și, pentru a câștiga al 25-lea titlu de Grand Slam la Melbourne, ar putea să se confrunte și cu liderul mondial Jannik Sinner și cu numărul 2 mondial Alexander Zverev.

În vârstă de 37 de ani, Djokovic, care va fi antrenat de Andy Murray la primul turneu de Grand Slam al sezonului, este cap de serie numărul 7. El a fost plasat în același sfert al tabloului cu Carlos Alcaraz, ocupantul locului 3 mondial.

În ceea ce o privește pe Emma Răducanu, ea este singura jucătoare britanică ce a tras un cap de serie. Fosta campioană de la US Open o va întâlni pe Ekaterina Alexandrova, cap de serie numărul 26. Katie Boulter, numărul 1 britanic și cap de serie 22, va juca împotriva canadiencei Rebecca Marino în primul tur.

Pentru britanicul Jacob Fearnley, tragerea la sorți a fost una spectaculoasă. În debutul său la Australian Open, el ar putea să-l întâlnească pe australianul Nick Kyrgios în primul tur, cu condiția ca finalistul de la Wimbledon din 2022 să fie suficient de în formă pentru a participa la turneul său de acasă.

Pe de altă parte, campionul en-titre la masculin, Jannik Sinner, își începe apărarea titlului împotriva chilianului Nicolas Jarry. Sinner ar putea avea un meci revanșă cu Daniil Medvedev, finalistul de anul trecut, sau un alt duel împotriva lui Taylor Fritz, în semifinale, repetând finala de la US Open de anul trecut.