WTA Ultimele știri

„A fost unul dintre cele mai grele meciuri, din punct de vedere al condițiilor” a spus Emma Răducanu

Jucătoarea britanică a fost nevoită să revină după ce a pierdut avantajul în setul al doilea și să treacă peste unele probleme de sănătate, dar Răducanu a rezistat și și-a asigurat un loc în penultimul act al competiției.

Primul set a fost dominat clar de Răducanu, însă în setul al doilea a trebuit să facă față unor dificultăți fizice înainte de a se impune în două seturi.

După meci, Răducanu a recunoscut că a fost unul dintre cele mai dificile meciuri din punct de vedere al condițiilor de joc:
„A fost unul dintre cele mai grele meciuri, din punct de vedere al condițiilor, pe care le-am jucat vreodată,” a declarat ea pentru site-ul WTA.
„În acele puncte din setul doi, începusem să mă simt amețită. Cred că umiditatea de aici e atât de puternică încât simți că ai deschis un cuptor și ai rămas cu capul în el.”

„Ajungi într-un punct în care ești atât de obosit încât nici nu mai știi ce faci, și poate că asta m-a ajutat. A trebuit să joc mai calm, să-mi conserv energia. Mă gândeam: dacă ajungem în setul trei, nu știu cum o să fac față. Așa că sunt doar fericită că am reușit să duc meciul la capăt.”

Această victorie înseamnă că Răducanu rămâne neînvinsă în fața Mariei Sakkari în confruntările directe.

În semifinală, Răducanu o va întâlni pe Anna Kalinskaya, care a trecut de Clara Tauson.
Cealaltă semifinală le va aduce față în față pe partenera de dublu a lui Răducanu din această săptămână, Elena Rîbakina, și pe Leylah Fernandez.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *