Patricia Ţig, învinsă de Jessica Pegula în turul al doilea la US Open
Patricia Ţig a fost învinsă de americanca Jessica Pegula, a treia favorită, cu 6-3, 6-1, joi, în runda a doua a turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, găzduit de arenele Flushing Meadows din New York.
Patricia Ţig (29 ani, 700 WTA), care beneficiază de clasament protejat, s-a înclinat după o oră şi 11 minute în faţa americancei aflate pe locul trei în lume.
Ţig a avut 5 duble greşeli, în timp ce Pegula (29 ani) a încheiat cu 5 aşi şi 3 duble greşeli, americanca fiind net superioară la winners, 20-7, în timp ce românca a făcut mai multe erori neprovocate, 30-18.
Patricia Ţig s-a ales cu un cec de 123.000 de dolari şi 70 de puncte WTA. AGERPRES