

Ziua de miercuri la Transylvania Open WTA 250: Emoții, lupte intense și primele calificări în sferturi
Ziua de miercuri a Transylvania Open WTA 250 a fost plină de meciuri captivante, marcând finalul primului tur la simplu și începutul meciurilor din turul doi. La meciurile din primul tur, Katerina Siniakova, actualul număr 1 mondial la dublu și locul 54 în clasamentul de simplu, a avut o confruntare dificilă împotriva britanicei Francesca Jones. Într-un meci intens, ce a durat peste două ore, Siniakova s-a impus în trei seturi: 6-5, 5-7, 6-4. Jaqueline Cristian, una dintre favoritele publicului român, a întâlnit-o pe tânăra Ella Seidel, în vârstă de doar 19 ani. Nemțoaica a adoptat un stil de joc agresiv, iar Jaqueline, vizibil afectată de o răceală puternică, nu a reușit să țină pasul. Cu toate acestea, jucătoarea româncă rămâne în competiție, la dublu.
Jaqueline Cristian: ”Evident nu sunt bine. Am încercat să mă refac. Sunt pe antibiotic de vreo trei zile, deși știu că mă înmoaie. Zilele astea nu am putut să mă antrenez, am încercat să joc cât mai târziu posibil, dar nu am fost aptă. Sunt foarte congestionată, răcită. Căutam aer pe teren, efectiv nu intra aerul în plămâni, dar am încercat, fiindcă nu aveam cum să vin la Cluj și să mă retrag, nu m-a lăsat sufletul. Nefiind la capacitate de 100%, nu erau prea multe lucruri pe care puteam să le fac. Ella are un stil de meci destul de agresiv, trebuie să stai cu ea acolo, să încerci să o scoți din ritmul ei, să ții raliuri lungi, iar eu după fiecare raliu gâfâiam și căutam aer.
Eu credeam inițial că jucăm joi la dublu, dar nu, deci asta e mai bine pentru mine. Sper ca mâine să mă refac, să fiu mai ok pentru vineri și vineri să pot să fiu într-o formă fizică mai bună.”
La meciurile din turul doi, ucraineanca Anhelina Kalinina, favorita numărul 4 a turneului, și-a asigurat un loc în sferturile de finală după o victorie în fața olandezei Suzan Lamens. Printre celelalte jucătoare calificate în sferturi se numără Aliaksandra Sasnovich și Viktoriya Tomova, care a avut o victorie spectaculoasă împotriva Olgăi Danilovic, scor 7-5, 7-5.
La dublu, echipele Madeleine Brooks și Isabelle Haverlag, Magali Kempen și Anna Siskova, precum și Yana Sizikova și Fanny Stollar au obținut calificarea în sferturile de finală.
Meciul zilei pentru următoarea zi de turneu este cel al Anei Bogdan, singura jucătoare din România care a rămas în competiție, la simplu, și care a ajuns în turul doi. Ea o va întâlni pe Terenul Central, în ultimul meci de joi, pe Elisabetta Cocciaretto.
PROGRAMUL MECIURILOR JOI, 6 FEB.:
TERENUL CENTRAL – start 11:00 AM
[5] K. Siniakova (CZE) vs C. Dolehide (USA)
[1] A. Potapova vs V. Golubic (SUI)
NB 3:30 PM A. Blinkova vs [Q] E. Seidel (GER)
NB 6:00 PM L. Bronzetti (ITA) vs [3] P. Stearns (USA)
[7] E. Cocciaretto (ITA) vs [WC] A. Bogdan (ROU)
Teren 2 – start 11:00 AM
- Chwalinska (POL) / A. Detiuc (CZE) vs [4] E. Appleton (GBR) / Q. Tang (CHN)
NB 1:00 PM K. Piter (POL) / A. Sasnovich vs M. Brooks (GBR) / I. Haverlag (NED)
- Kempen (BEL) / A. Siskova (CZE) vs [2] Y. Sizikova / F. Stollar (HUN)
Cea de-a cincea ediție a Transylvania Open WTA 250 are loc în 1-9 februarie, pe suprafața hard, în BTarena din Cluj-Napoca.
Bilete pentru Transylvania Open 2025
Biletele pentru Transylvania Open 2025 se pot cumpăra online, de pe site-ul entertix.ro. O noutate a acestei ediții este introducerea biletelor Half-Day, dedicate sesiunilor de seară, disponibile de luni până joi, începând cu ora 17:00. Pentru fazele finale ale turneului – sferturi, semifinale și finala – care se vor desfășura vineri, sâmbătă și duminică, nu mai sunt disponibile bilete. Ca în fiecare an, accesul în zilele de calificări a fost gratuit, în baza unui bilet cu valoare zero, care putea fi descărcat online sau ridicat de la casa de bilete a BTarena.
Despre Transylvania Open WTA 250
Transylvania Open este organizat de aceeași echipă care face evenimentele: Sports Festival, cel mai mare eveniment multi-sportiv din România, Urban Playfield și Biletul de Sănătate. Turneul care are loc în Cluj-Napoca este cea mai importantă competiție de tenis feminin din România și face parte din categoria WTA 250. Evenimentul reunește jucătoare de top din întreaga lume pentru o săptămână de competiție intensă în BT Arena din Cluj-Napoca și a fost votat de către jucătoare, doi ani consecutivi (2022, 2023), drept cel mai bun turneu din lume la categoria WTA 250! Cu o creștere constantă în popularitate, Transylvania Open WTA 250 continuă să promoveze tenisul feminin în România și în lume.

Moment istoric: Simona Halep și-a anunțat retragerea din carieră la Transylvania Open WTA 250
Emoție pură și un moment de neuitat pentru sportul românesc. Simona Halep, fost număr 1 mondial și cea mai valoroasă jucătoare de tenis a României, și-a anunțat oficial retragerea din cariera competițională în cadrul Transylvania Open WTA 250. Decizia a fost comunicată pe Terenul Central, la finalul meciului de simplu cu italianca Lucia Cocciaretto, care a trecut în turul al doilea. În fața a mii de fani care au umplut BTarena până la ultimul scaun, veniți să o susțină, să o aplaude, să trăiască cu ea fiecare minge, Simona Halep a vorbit despre tot ceea ce a însemnat cariera ei și despre decizia bine cântărită de a se retrage. Mesajul ei a fost unul emoționant și plin de recunoștință, atât pentru susținătorii săi de pretutindeni, cât și pentru familia și echipa care i-au fost alături de-a lungul unei cariere legendare.
Simona Halep: ”Nu știu dacă e cu tristețe sau cu bucurie, cred că ambele sentimente mă încearcă, dar iau această decizie cu sufletul împăcat. Întotdeauna am fost realistă cu mine, corpul meu nu mai duce atât de mult ca să ajung unde, probabil, am fost. E foarte greu să ajungi acolo, de aceea am vrut să vin aici astăzi, la Cluj, să joc în fața dumneavoastră și să îmi iau la revedere pe terenul de tenis, chiar dacă prestația mea nu a fost foarte bună, a fost cu tot sufletul și mă bucur mult că ați venit!
Din punct de vedere sportiv sunt o persoană extrem de împlinită și pot să spun că ceea ce am realizat în tenis nici măcar nu am visat când eram copil, dar am muncit pentru asta.
Este ultima dată când am jucat aici și, nu vreau să plâng, e un lucru frumos că am ajuns numărul 1 mondial, am câștigat Grand Slam-uri, tot ce mi-am dorit. Viața merge înainte, există viață și după tenis și sper să ne revedem de câte ori posibil. O să continui să joc tenis în continuare, dar ca să fiu competitivă, necesită mult mai mult și în momentul acesta, nu se mai poate.”
Ana Bogdan este prima jucătoare din România care s-a calificat în optimile de finală la Transylvania Open. Finalistă la turneul din Cluj în 2024, Ana a învins-o în două seturi pe Jordie Burrage: 6-2, 6-3.
Ana Bogdan: ”Chiar și când a condus (oponenta) la începutul setului al doilea, eram foarte stăpână pe mine, calmă, am continuat să îmi spun aceleași lucruri pozitive. E foarte important ceea ce îți spui tu în timpul meciului și e foarte important să ai un mesaj puternic. Cred că asta face diferența când scorul este strâns.
Sunt foarte bucuroasă să fiu aici, pe terenul de acasă, pot să îl numesc așa. Mi se pare că se întâmplă lucruri extrem de frumoase și este un sentiment de bucurie să joc în fața publicului de aici. Într-adevăr, există și puțină presiune, dar e o presiune pozitivă și întotdeauna îți dorești să te autodepășești.”
Meciurile zilei de marți de pe Terenul Central au adus victorii clare pentru favoritele principale. Anastasia Potapova a trecut rapid de Julia Grabher, cu un scor de 6-4, 6-0, confirmându-și statutul de cap de serie numărul 1. Olga Danilovic, favorita numărul 2, a învins-o pe Alycia Parks cu 6-3, 6-3, într-un meci controlat de la început până la sfârșit. Elisabetta Cocciaretto a obținut o victorie importantă în fața Irinei Begu, scor 6-3, 7-5, într-un meci echilibrat, dar în care italianca a reușit să se impună în momentele-cheie.
Pe Terenul 2, Viktorija Golubic și Arantxa Rus au oferit cel mai lung meci din acest sezon WTA, o adevărată luptă de anduranță care s-a întins pe 3 ore și 30 de minute. În cele din urmă, Golubic a câștigat. Un alt meci spectaculos a fost cel dintre Aliaksandra Sasnovich și Jessica Bouzas Maneiro, în care Sasnovich a revenit spectaculos după ce a pierdut primul set, câștigând cu 6-7, 7-5, 6-4. În schimb, Anna Blinkova a avut o evoluție sigură, trecând de Sara Sorribes Tormo cu un categoric 6-2, 6-2. Peyton Stearns a avansat și ea în turul următor, eliminând-o pe Varvara Gracheva din competiție. La dublu, perechea românească Irina Begu și Sorana Cîrstea a învins echipa formată din Briana Szabo și Patricia Țig, într-un meci spectaculos care a animat publicul din sală.
PROGRAMUL MECIURILOR MIERCURI, 5 FEB.:
TERENUL CENTRAL – start 11:00 AM
[5] K. Siniakova (CZE) vs [Q] F. Jones (GBR)
[4] A. Kalinina (UKR) vs S. Lamens (NED)
NB 3:30 PM [Q] M. Stakusic (CAN) vs [LL] A. Sasnovich
NB 6:00 PM [Q] E. Seidel (GER) vs [8] J. Cristian (ROU)
- Tomova (BUL) vs [2] O. Danilovic (SRB)
Teren 2 – start 11:00 AM
- Lechemia (FRA) / M. Sherif (EGY) vs M. Brooks (GBR) / I. Haverlag (NED)
- Corley (USA) / T. Moore (GBR) vs M. Kempen (BEL) / A. Siskova (CZE)
- Maleckova (CZE) / M. Skoch (CZE) vs [2] Y. Sizikova / F. Stollar (HUN)
Cea de-a cincea ediție a Transylvania Open WTA 250 are loc în 1-9 februarie, pe suprafața hard, în BTarena din Cluj-Napoca. Cel mai important turneu de tenis feminin din România aduce în fața publicului jucătoare puternice din top 100 mondial.


Mâine începe Transylvania Open! Iată meciurile din calificări și programul!
Cea de-a cincea ediție a Transylvania Open WTA 250 va avea loc în 1-9 februarie, pe suprafața hard, în BTarena din Cluj-Napoca. Cel mai important turneu de tenis feminin din România aduce în fața publicului jucătoare puternice din top 100 mondial, multe jucătoare românce, printre care Simona Halep, și schimbări majore care duc turneul la alt nivel. Din acest an, este implementat pe Terenul Central standardul de excelență în tenisul mondial: arbitrajul electronic FOXTENN ce permite jucătoarelor să verifice deciziile arbitrului prin Electronic Line-Calling.
Turneul debutează sâmbătă, 1 februarie, cu două zile de calificări, unde concurează și cinci jucătoare românce. Tabloul principal de simplu include șase jucătoare importante din România: Sorana Cîrstea și Irina-Camelia Begu, calificate pe baza clasamentului mondial, alături de Simona Halep, Ana Bogdan, Gabriela Ruse și Jaqueline Cristian, care au primit wild card-uri din partea organizatorilor.
Calificările Transylvania Open WTA 250 – lupta pentru tabloul de simplu
24 jucătoare de top 180 mondial se vor lupta, în weekendul 1-2 februarie, pentru a câștiga unul dintre cele șase locuri libere de pe tabloul principal de simplu. Printre acestea se numără și cinci jucătoare din România: Anca Todoni și încă patru jucătoare care au primit Wild Card din partea organizatorilor: Miriam Bulgaru, Ilinca Amariei, Georgia Crăciun și Briana Szabo. Accesul publicului la meciurile de calificări este gratuit și se face în baza unui bilet cu valoare 0, ce poate fi descărcat de pe platforma entertix.ro.
Program calificări – 1 februarie
TERENUL CENTRAL începe la ora 10:00 AM
[1] A. Bondar (HUN) vs L. Romero Gormaz (ESP)
[6] M. Chwalinska (POL) vs [WC] I. Amariei (ROU)
[3] A. Todoni (ROU) vs R. Masarova (SUI)
[4] V. Golubic (SUI) vs [WC] B. Szabo (ROU)
[WC] M. Bulgaru (ROU) vs [12] A. Sasnovich
[5] M. Stakusic (CAN) vs [WC] G. Craciun (ROU)
Terenul 2 începe la ora 10:00 AM
- Palicova (CZE) vs [10] A. Zakharova
- Bandecchi (SUI) vs [8] D. Snigur (UKR)
- Radivojevic (SRB) vs [11] E. Seidel (GER)
- Jones (GBR) vs [9] D. Galfi (HUN)
5. S. Sorribes Tormo (ESP) vs J. Burrage (GBR)
6. Korpatsch (GER) vs [7] J. Ponchet (FRA)

Mirra Andreeva, noua stea a tenisului, semnează un contract de sponsorizare cu Rolex
Tânăra speranță a tenisului, Mirra Andreeva, a anunțat recent un parteneriat prestigios cu producătorul elvețian de ceasuri de lux, Rolex. Această colaborare vine după performanța remarcabilă a jucătoarei ruse la Australian Open 2025, unde a impresionat printr-un joc matur, în ciuda vârstei fragede.
Ascensiunea fulminantă a Mirrei Andreeva
În vârstă de doar 17 ani, Andreeva a reușit să ajungă până în optimile de finală ale turneului de la Melbourne, cedând în fața liderului mondial, Aryna Sabalenka, de două ori campioană la Australian Open. De asemenea, sportiva rusă a făcut echipă cu compatrioata sa, Diana Shnaider, în proba de dublu feminin, unde au ajuns până în semifinale, fiind învinse de câștigătoarele turneului, Taylor Townsend și Katerina Siniakova.
Chiar înainte de performanța de la Australian Open, Mirra Andreeva a demonstrat că este într-o formă excelentă, atingând semifinalele turneului de la Brisbane, unde, din nou, a fost oprită de Sabalenka.
Un parteneriat de prestigiu
Marți, tânăra jucătoare a făcut anunțul parteneriatului cu Rolex printr-o postare pe rețelele sociale, exprimându-și entuziasmul pentru această nouă colaborare:
“Can’t wait for this journey together!✨😁”
Andreeva se alătură astfel unui grup select de sportivi sponsorizați de Rolex, printre care se numără legendarul Roger Federer, campioana americană Coco Gauff, numărul 1 mondial Jannik Sinner și superstarul polonez Iga Swiatek.
Confirmarea unui viitor strălucit
Ascensiunea Mirrei Andreeva în tenisul mondial a început în 2024, când a avut un sezon impresionant. A ajuns până în semifinalele turneului de Grand Slam de la Roland Garros și a câștigat o medalie de argint la Jocurile Olimpice în proba de dublu, alături de Diana Shnaider. În plus, sportiva rusă a înregistrat patru victorii împotriva jucătoarelor din Top 10 și și-a trecut în palmares primul său titlu WTA la Iasi Open.
Prin acest parteneriat cu Rolex, Andreeva își consolidează statutul de viitoare stea a tenisului mondial, iar fanii așteaptă cu nerăbdare să vadă cum va evolua cariera sa în continuare.

Novak Djokovic ar putea lipsi de pe teren timp de „câteva luni” din cauza unei rupturi musculare
O declarație surprinzătoare despre accidentarea lui Novak Djokovic la bicepsul femural stâng a fost făcută publică de un jurnalist de tenis. Analistul ESPN Chris Fowler a declarat că jucătorul sârb a suferit o ruptură în partea cea mai profundă a mușchiului și ar putea fi indisponibil timp de două luni.
În timp ce controversa în jurul retragerii lui Djokovic din semifinalele Australian Open 2025 continuă, s-a aflat că starul tenisului ar putea lipsi de pe teren pentru „câteva luni” din cauza unei „rupturi destul de profunde” în „cea mai adâncă parte” a bicepsului femural.
Djokovic a suferit accidentarea la coapsa stângă în timpul victoriei sale în patru seturi din sferturile de finală împotriva lui Carlos Alcaraz. În primul set, pe care l-a pierdut, a fost nevoit să solicite un timeout medical, dar a reușit să revină și să câștige meciul. În timpul acestei partide, legenda tenisului John McEnroe și-a exprimat îndoielile cu privire la problemele fizice ale sârbului.
Deși a obținut victoria în sferturi, deținătorul a 24 de titluri de Grand Slam a fost nevoit să renunțe la antrenamentele din zilele următoare și, în cele din urmă, să se retragă în semifinala împotriva lui Alexander Zverev, după ce a pierdut primul set. Retragerea sa a stârnit controverse, Djokovic fiind huiduit de fani, iar experții punând la îndoială gravitatea accidentării.
Djokovic răspunde criticilor
Pentru a combate speculațiile, Djokovic a publicat o scanare RMN care confirmă ruptura mușchiului biceps femural stâng. Totuși, nu a oferit o estimare clară a perioadei necesare pentru recuperare. Cu toate acestea, Chris Fowler, într-un interviu acordat Tennis365, a explicat severitatea accidentării și a sugerat că jucătorul de 37 de ani ar putea lipsi pentru o perioadă mai îndelungată.
„Este o ruptură destul de profundă,” a declarat Fowler. „Este în cea mai adâncă parte a bicepsului femural, ceea ce este problematic deoarece mușchiul este mare și greu de tratat corespunzător. În plus, bicepsul femural nu beneficiază de o circulație sanguină foarte bună, ceea ce face recuperarea mai dificilă decât în cazul altor mușchi. Nu poți forța recuperarea unui astfel de mușchi, trebuie să fii sigur că este complet vindecat înainte de a reveni pe teren. De obicei, astfel de accidentări necesită aproximativ două luni de recuperare.”
Obiectivul: Roland Garros 2025
Dacă recuperarea decurge conform estimărilor, Novak Djokovic ar avea suficient timp pentru a se pregăti pentru Roland Garros, turneu care începe pe 25 mai, unde sârbul vizează câștigarea celui de-al 25-lea titlu de Grand Slam.
Un alt raport sugerează că Djokovic ar putea reveni mai devreme, la turneul de la Indian Wells, în martie. Rămâne de văzut dacă recuperarea sa va decurge suficient de bine pentru a permite o revenire rapidă în circuit.

Emma Răducanu în fața unei dileme privind turneele din Orientul Mijlociu
Emma Răducanu se confruntă cu o posibilă dilemă legată de participarea la următoarele două turnee WTA 1000 din Orientul Mijlociu, după confirmarea listelor de intrare.
Jucătoarea britanică de origine română ar putea fi nevoită să dispute meciuri de calificare, un lucru pe care în trecut l-a evitat. Până acum, poziția ei în clasamentul WTA i-a permis accesul direct la tabloul principal, dar situația s-a schimbat.
Chiar și la turneele WTA 500, accederea este dificilă pentru jucătoarele din afara primelor 30, dovadă fiind nume precum Maria Sakkari, Leylah Fernandez sau Peyton Stearns, care au trebuit să joace calificări pentru turneele pregătitoare Australian Open.
Dilema Emmei Răducanu este dacă ar trebui să participe la aceste calificări sau să aleagă o perioadă de refacere și pregătire pentru sezonul de zgură. După Indian Wells și Miami, unde situația este similară, aceasta ar putea prefera o abordare mai concentrată pe zgură.
În ceea ce privește turneele din Doha și Dubai, Răducanu se află pe pozițiile 13 și 17 pe lista rezervelor, ceea ce face ca șansele de a intra direct să fie foarte mici. Ar trebui ca aproximativ jumătate din jucătoarele de pe tabloul principal să se retragă pentru ca ea să fie acceptată fără a trece prin calificări.
Există posibilitatea de a juca turnee mai mici pentru a acumula puncte și a urca în clasament, dar opțiunile sunt limitate, excepție făcând Cluj sau un eventual wildcard pentru Abu Dhabi. Anul trecut, jucătoare precum Caroline Wozniacki și Naomi Osaka au preferat să stea acasă decât să joace calificări, iar Răducanu a făcut același lucru. Totuși, în acest sezon, intenționează să participe la mai multe turnee.
Un alt aspect de luat în calcul este faptul că Răducanu trebuie să găsească un nou antrenor, ceea ce ar putea deveni prioritatea sa principală înainte de Doha. Se vehiculează numele lui Jane O’Donoughue pentru o colaborare temporară, având în vedere că aceasta a mai preluat acest rol în trecut. Până acum, Nick Cavaday i-a oferit stabilitate, iar noul antrenor ar trebui să fie mai mult decât un nume mare, ci o prezență constantă în echipa sa.
Deși a ajuns în turul al treilea la Australian Open, unde a fost învinsă clar de Iga Swiatek, Răducanu a arătat un progres considerabil. Totuși, tenisul profesionist este imprevizibil, iar exemple precum Cristina Bucsa în Singapore demonstrează că fiecare succes trebuie consolidat pentru a evita o coborâre abruptă în clasament. Alegerea turneelor potrivite și stabilitatea echipei sale vor fi factori esențiali pentru evoluția sa în acest sezon.

Simona Halep intră în joc la Transylvania Open marți, 4 februarie!
Simona Halep, cea mai îndrăgită și mare jucătoare de tenis a României, va juca primul său meci din cadrul Transylvania Open WTA 250 marți, 4 februarie. Decizia privind ziua meciului a fost luată de organizatori pentru a oferi fanilor ocazia de a o urmări live pe una dintre cele mai importante figuri ale sportului românesc. Adversara Simonei Halep va fi stabilită în urma tragerii la sorți care va avea loc pe 1 februarie, ora 14:00, alături de programul complet al meciurilor din primul tur.
Simona Halep a mai participat la Transylvania Open în 2021, în cadrul primei ediții a turneului, când a ajuns în finală. Atunci însă, din cauza restricțiilor impuse de pandemie, competiția s-a desfășurat fără spectatori. Astfel, ediția din acest an marchează prima ocazie pentru fani de a o urmări jucând acasă, la Cluj-Napoca, la cel mai mare turneu pe hard, WTA 250, din România.
Patrick Ciorcilă, directorul turneului Transylvania Open WTA 250: ”Simona Halep este, fără îndoială, cea mai iubită jucătoare de tenis din România, iar prezența ei pe teren la Transylvania Open este un moment așteptat cu nerăbdare de fani. Am decis să programăm primul său meci marți, 4 februarie, pentru a le oferi tuturor ocazia să se organizeze din timp și să nu rateze șansa de a o vedea jucând live, aici, la Cluj-Napoca. Este pentru prima dată când Simona va putea evolua în fața publicului de acasă la Transylvania Open, după ediția inaugurală din 2021, care s-a desfășurat fără spectatori din cauza pandemiei. Ne dorim să creăm o atmosferă deosebită, iar această ediție se anunță deja memorabilă.”
De altfel, toate cele șase jucătoarele românce de pe tabloul principal vor juca în primele zile ale turneului când se vor desfășura meciurile din optimi. Pe lângă Simona Halep, fanii vor avea șansa să urmărească live, în primele trei zile ale turneului (3-5 februarie) pe toate cele șase jucătoare românce de pe tabloul principal. Alături de Simona, pe terenurile din BTarena vor evolua: Sorana Cîrstea, Irina-Camelia Begu, Ana Bogdan, Elena-Gabriela Ruse și Jaqueline Cristian.
Fanii tenisului pot să cumpere bilete la Transylvania Open online, de pe entertix.ro. De anul acesta, organizatorii au pus la dispoziția acestora și bilete Half-Day, valabile pentru sesiunile de seară, de luni până joi, începând cu ora 17:00. Pentru sferturi, semifinale și finale sunt disponibile doar bilete Full-Day, cu prețuri ce ajung la 145 de lei pentru finalele din 9 februarie.
Cea de-a cincea ediție a celui mai mare turneului de tenis din România va avea loc în sala polivalentă BTarena din Cluj-Napoca, între 1-9 februarie 2025. Meciurile se joacă indoor, pe hard, pe cele două terenuri de tenis amenajate. În total, 32 de jucătoare concurează la meciurile de simplu, și 16 echipe la dublu, pentru 250 de puncte WTA și premii în valoare de 275,094 $.
Despre Transylvania Open WTA 250
Transylvania Open este organizat de aceeași echipă care face evenimentele: Sports Festival, cel mai mare eveniment multi-sportiv din România, Urban Playfield și Biletul de Sănătate. Turneul care are loc în Cluj-Napoca este cea mai importantă competiție de tenis feminin din România și face parte din categoria WTA 250. Evenimentul reunește jucătoare de top din întreaga lume pentru o săptămână de competiție intensă în BT Arena din Cluj-Napoca și a fost votat de către jucătoare, doi ani consecutivi (2022, 2023), drept cel mai bun turneu din lume la categoria WTA 250! Cu o creștere constantă în popularitate, Transylvania Open WTA 250 continuă să promoveze tenisul feminin în România și în lume.

Simona Halep, Ana Bogdan, Gabriela Ruse și Jaqueline Cristian intră pe tabloul principal
Wild Cards pentru jucătoarele românce, la Transylvania Open WTA 250. Organizatorii anunță cele opt wild card-uri oficiale oferite pentru ediția din acest an, care va avea loc între 1 și 9 februarie 2025, la BTarena din Cluj-Napoca. Pe tabloul principal de simplu, au fost acordate patru wild card-uri, iar jucătoarele alese fac ca România să aibă o prezență puternică, cu șase jucătoare de renume în turneu.
Simona Halep, una dintre cele mai iubite figuri ale tenisului românesc și fostă lider mondial, revine la Cluj pentru prima dată în fața publicului, după ce a participat la ediția inaugurală din 2021, organizată fără spectatori. Alte două wild card-uri au fost acordate jucătoarelor Ana Bogdan și Elena-Gabriela Ruse, finaliste la Transylvania Open, în edițiile anterioare, care au fost inițial înscrise în calificări și promovate acum direct pe tabloul principal. Prin regulament, al patrulea wild card se păstrează pentru o jucătoare din top 30, dar în cazul în care nu este solicitat, acesta este atribuit primei jucătoare sub linia primelor 21 de pe tabloul principal, care anul acesta este Jaqueline Cristian. Cu aceste noi intrări, care se alătura Soranei Cîrstea și Irinei-Camelia Begu, calificate direct în baza clasamentului mondial, România va avea un total de șase jucătoare pe tabloul principal al Transylvania Open 2025.
În calificări, organizatorii au oferit patru wild card-uri tinerelor jucătoare românce Miriam Bulgaru, Ilinca Amariei, Georgia Crăciun și Briana Szabo, dându-le astfel ocazia de a concura pentru un loc pe tabloul principal. Calificările se vor desfășura pe parcursul a două zile, 1 și 2 februarie 2025, iar accesul publicului la meciurile de calificări este gratuit și se face în baza unui bilet cu valoare 0, ce poate fi descărcat de pe platforma entertix.ro sau poate fi solicitat la casa de bilete de la BTarena, înainte de meciuri, în limita locurilor disponibile.
Patrick Ciorcilă, directorul Transylvania Open WTA 250: ”Ne bucurăm că, prin aceste wild card-uri, putem să oferim jucătoarelor românce oportunitatea de a evolua pe una dintre cele mai importante scene ale tenisului internațional. În acest an, România va avea o reprezentare impresionantă la Transylvania Open, cu șase jucătoare pe tabloul principal și alte patru în calificări. Este un semn al angajamentului nostru ferm de a sprijini tenisul românesc și de a crea oportunități pentru sportivele noastre de a-și arăta talentul în fața publicului de acasă. Atmosfera din BTarena va fi cu siguranță una electrizantă, iar fanii vor avea ocazia să trăiască momente de neuitat.”
Tragerea la sorți pentru tabloul principal va avea loc sâmbătă, 1 februarie. Fanii vor avea ocazia să vadă toate jucătoarele de pe tabloul principal, precum și cele mai multe meciuri în două zile ale turneului: 3 februarie – 6 meciuri de simplu și 3 de dublu, și 4 februarie – 8 meciuri de simplu și 2 de dublu. Finalele turneului vor avea loc duminică, 9 februarie. Proba de dublu va începe la ora 14:30, iar finala de simplu nu mai devreme de ora 17:00.
O noutate a ediției din 2025 este introducerea biletelor Half-Day, valabile pentru sesiunile de seară, de luni până joi, începând cu ora 17:00. Pentru fazele finale – sferturi, semifinale și finală – vor fi disponibile doar bilete Full-Day, cu prețuri ce ajung la 145 de lei pentru finala din 9 februarie. Biletele pot fi achiziționate online de pe entertix.ro.
Cea de-a cincea ediție a celui mai mare turneului de tenis din România va avea loc în sala polivalentă BTarena din Cluj-Napoca. Meciurile se joacă indoor, pe hard, pe cele două terenuri de tenis amenajate. În total, 32 de jucătoare concurează la meciurile de simplu, și 16 echipe la dublu, pentru 250 de puncte WTA și premii în valoare de 275,094 $.

Transylvania Open își extinde angajamentul față de sustenabilitate
Transylvania Open WTA 250, votat de jucătoare în doi ani consecutivi (2022 și 2023) cel mai bun turneu WTA 250 din lume, nu excelează doar prin promovarea sportului de performanță în România și organizarea unei competiții de top mondial, ci și prin angajamentul său față de sustenabilitate. Ediția din 2025 va aduce mai multe inițiative prietenoase cu mediul, reafirmând angajamentul turneului față de un viitor mai verde.
Transport eco-friendly
Toate mașinile oficiale utilizate pe durata turneului oferite de partenerul de mobilitate Porsche vor fi electrice. Această inițiativă sprijină astfel într-un mod concret eforturile de reducere a emisiilor de carbon și promovează alternative eco-friendly competițiilor sportive. Pentru marca Porsche, sustenabilitatea rămâne în centrul atenției. Brandul are ambiția de a livra, până în 2030, peste 80% din autovehiculele noi, complet electrice – în funcție de cererea clienților și de dezvoltarea electromobilității în diferitele regiuni ale lumii. 2024 a fost cel mai mare an de lansări de produse din istoria companiei. Pe piața din România au fost lansate patru modele noi, dintre care două modele electrice. Noul Taycan și noul Macan complet electrice compun flota turneului de mașini de anul acesta.
“Ne bucurăm să fim din nou partenerii de mobilitate Transylvania Open, flota impresionantă de 16 mașini electrice, Macan și Taycan, este pregătită să însoțească jucătoarele pe tot parcursul turneului”, menționează Adrian Pascu, Director Executiv Porsche Importator. “În luna mai a anului trecut am anunțat investiția celui de-al doilea centru Porsche din țară, chiar aici, la Cluj. Sustenabilitatea este prioritatea noastră principală, drept urmare clădirea noului showroom a fost proiectată să aibă un impact scăzut asupra mediului înconjurător, având certificare BREEAM Excellent”, a mai spus acesta.
Porsche promovează dezvoltarea e-mobilității și sustenabilității cu aceeași dedicare ca întotdeauna.
Hidratare sustenabilă cu La Fântâna
Unul dintre elementele centrale ale eforturilor de sustenabilitate este parteneriatul cu La Fântâna, partenerul oficial de hidratare al turneului. Anul acesta, jucătoarele, antrenorii, stafful și voluntarii vor primi sticle de inox reîncărcabile de la dozatoarele La Fântâna, cu apă plată cu conținut echilibrat de minerale. Pentru public, în cadrul ediției din 2025, toate băuturile vor fi servite în pahare de hârtie, o soluție sustenabilă care elimină complet utilizarea paharelor de plastic. Acest pas concret reflectă dorința organizatorilor de a reduce semnificativ impactul asupra mediului.
”Pentru La Fântâna, colaborarea cu cea mai importantă competiție de tenis feminin din România – Transylvania Open WTA 250 – este un motiv de mândrie și de bucurie. Iată doar două motive. Primul este că anvergura unui eveniment atât de complex ne oferă ocazia să dăm măsura forței La Fântâna, un lider în domeniile sale de activitate. Al doilea motiv – suntem deja în al patrulea an de parteneriat cu Transylvania Open, într-o relație bazată pe încredere, valori comune și pasiunea împărtășită pentru performanță la cel mai înalt nivel. Avem convingerea că jucătoarele și publicul vor aprecia ce le-am pregătit.” – Gabriela Amza, Marketing Director La Fântâna
Materiale reutilizabile și soluții locale
Un element unic al Transylvania Open este utilizarea unei cortine impresionante, cu o suprafață de 3000 mp, folosită la separarea sălii polivalente BT Arena din Cluj-Napoca pentru a crea două terenuri de joc. Realizată din materiale ignifuge și fonoabsorbante, această cortină a fost introdusă încă de la prima ediție și este reutilizată la fiecare turneu. Alegerea acestei soluții durabile contribuie la reducerea deșeurilor și la utilizarea eficientă a resurselor, consolidând angajamentul turneului față de sustenabilitate. Totodată, soluțiile de catering pun accent pe aprovizionarea locală, sprijinind economia regională și minimizând transportul alimentelor.
Educație pentru un viitor mai verde
Pe durata turneului, vor fi organizate campanii educative menite să crească nivelul de conștientizare privind reciclarea și importanța protejării mediului. Aceste inițiative vor implica atât publicul, cât și participanții, contribuind la o schimbare pozitivă a comportamentelor.
Digitalizarea ca soluție eco-friendly
Toate materialele informative, destinate jucătoarelor, au fost înlocuite cu soluții digitale, programul evenimentului și alte informații despre turneu fiind disponibile exclusiv online, reducând astfel semnificativ consumul de hârtie. Cele destinate informării publicului, au fost parțial mutate pe site și în social-media.
TO2025
Turneul din 2025 se va desfășura între 1 și 9 februarie, la BT Arena din Cluj-Napoca. Deja cu o listă impresionantă de jucătoare, inclusiv Simona Halep, Sorana Cîrstea, Ana Bogdan, Jaqueline Cristian, Gabriela Ruse, Irina Begu evenimentul promite o săptămână de tenis spectaculos. Fanii vor putea beneficia de opțiuni flexibile, precum biletele Half-Day pentru sesiunile de seară, și de o experiență sustenabilă.
Bilete și abonamente aici: https://www.entertix.ro/g/877/transylvania-open-wta-250.html
Despre Transylvania Open WTA 250
Transylvania Open este organizat de aceeași echipă care face evenimentele: Sports Festival, cel mai mare eveniment multi-sportiv din România, Urban Playfield și Biletul de Sănătate. Turneul care are loc în Cluj-Napoca este cea mai importantă competiție de tenis feminin din România și face parte din categoria WTA 250. Evenimentul reunește jucătoare de top din întreaga lume pentru o săptămână de competiție intensă în BT Arena din Cluj-Napoca și a fost votat de către jucătoare, doi ani consecutivi (2022, 2023), drept cel mai bun turneu din lume la categoria WTA 250! Cu o creștere constantă în popularitate, Transylvania Open WTA 250 continuă să promoveze tenisul feminin în România și în lume.