WTA Ultimele știri

De ce a ignorat-o Elena Rybakina pe directoarea WTA în timpul ședinței foto după ce a câștigat Turneul Campioanelor?

A existat un moment stânjenitor în timpul ceremoniei de premiere de la WTA Finals, când campioana Elena Rybakina a părut să o evite pe directoarea executivă a WTA, Portia Archer. Deși jucătoarea a refuzat să ofere detalii, gestul ei pare să aibă legătură cu decizia WTA de a-l suspenda pe antrenorul ei, Stefano Vukov.

Rybakina a obținut cel mai important titlu al ei de la Wimbledon 2022, după ce a învins-o în finală, în două seturi, pe lidera mondială și de patru ori câștigătoare de Grand Slam, Aryna Sabalenka, la turneul din Riyadh.

După meci, jucătoarele fac, de obicei, poze alături de oficialii WTA. Rybakina a pozat fără probleme alături de Sabalenka, însă atunci când Portia Archer s-a apropiat pentru fotografia oficială, jucătoarea din Kazahstan s-a îndepărtat câțiva metri și a refuzat să revină, făcând semn cu mâna ca ceremonia să continue fără ea.

Întrebată ulterior la conferința de presă de ce nu a dorit să pozeze cu Archer, Rybakina a spus că preferă să păstreze motivul între ea și directoarea WTA.

Tensiunea dintre Rybakina și oficialii WTA își are originea în modul în care forul a gestionat suspendarea antrenorului său, Stefano Vukov, în 2024.

Metodele de antrenament ale croatului au atras atenția la Australian Open 2023, când a fost criticat pentru tonul dur cu care i se adresa sportivei, însă Rybakina l-a apărat atunci.

Înaintea US Open 2024, jucătoarea a anunțat că a întrerupt colaborarea cu Vukov, iar la scurt timp WTA a comunicat că acesta a fost suspendat provizoriu în așteptarea unei investigații privind comportamentul său.

Totuși, Rybakina și Vukov au reluat colaborarea la începutul lui 2025. În februarie, WTA a anunțat că antrenorul a primit o suspendare de 12 luni, iar Portia Archer a declarat atunci că comportamentul acestuia este „contrar unui mediu sigur” și a descris relația dintre cei doi drept „toxicã”.

Vukov a făcut apel, iar în august 2025 a fost reabilitat și i s-a permis să revină.

În ciuda acestui fapt, se pare că relațiile dintre Rybakina și oficialii WTA rămân tensionate, iar incidentul din Arabia Saudită demonstrează că tensiunile nu s-au stins.

Întrebată dacă a încercat să clarifice situația cu reprezentanții WTA, Rybakina a spus:

„Cred că fiecare dintre noi își face treaba. Am avut ocazia să discutăm, dar în final nu s-a întâmplat, așa că fiecare își vede de rolul lui și așa va rămâne.”